Prestaţia slabă a echipe în prima parte a sezonului le-a adus o vacanţă agitată oficialilor Farului, care încearcă să găsească soluţii pentru a întări lotul în perspectiva luptei pentru evitarea retrogradării. Antrenorul Ion Marin este convins că gruparea de pe litoral are forţa de a-şi păstra locul în Liga I, dar în acelaşi timp a recunoscut că trebuie făcute cîteva achiziţii importante. “Nu meritam locul actual şi cred că am fi putut fi mult mai sus în clasament. Pe lîngă neajunsurile pe care trebuie să ni le asumăm, au fost şi multe ghinioane şi dacă aveam ceva şansă am fi cîştigat nişte partide pe care le-am pierdut la mustaţă sau măcar am fi obţinute cîteva rezultate de egalitate, ceea ce ne-art fi adus puncte importante. Sperăm însă la un retur mult mai bun şi deja sîntem preocupaţi de completarea lotului şi de îmbunătăţirea valorică a acestuia. Vrem să aducem trei-patru jucători peste valoarea actuală a echipei şi sper că vom avea succes în negocierile pe care le avem în acest moment şi pe 7 ianuarie să vă prezentăm deja achiziţiile. Posturile pe care vizăm în mod direct să le acoperim sînt un fundaş central de picior stîng, un fundaş dreapta şi unul-două vîrfuri de atac. De altfel, pe 27 sau 28 decembrie voi avea în Bucureşti întîlniri cu mai mulţi impresari”, a declarat “Săpăligă”. Tehnicianul, care a preluat Farul pentru ultimele trei partide din acest an, după demisia lui Constantin Gache, a mărturisit că nu s-a gîndit la începutul campionatului că va trece din nou pe banca tehnică. “Revenirea în iarbă este ca mersul pe bicicletă, iar vechea pasiune nu se uită niciodată. Venisem la Constanţa cu alte planuri, dar nu am făcut nazuri cînd mi s-a propus să trec pe banca tehnică şi mi-am asumat această responsabilitate împreună cu jucătorii. Personal, cred că atît oraşul Constanţa, cît şi clubul merită o echipă în prima ligă”, a explicat Ion Marin.