Ionel Manafu, şef peste avioane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aeroport. Numire după ureche

Ionel Manafu, şef peste avioane

Eveniment 21 Aprilie 2010 / 00:00 793 accesări

Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: Ionel Manafu a ajuns director al Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, prin intrarea în vigoare a Ordinului 310 al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu. În ceea ce-l priveşte pe Manafu, acesta nu este nimeni altul decât cel care a ocupat funcţia de director al Administraţiei Bazinale Apele Române Dobrogea Litoral (ABADL) în perioada 2005-2007, postură în care a fost catalogat drept distrugătorul turismului românesc. Această titulatură i-a fost pusă de operatorii din turismul de litoral, care l-au considerat unul dintre responsabilii dezastrului plajelor. În mandatul lui Manafu, plajele au fost luate de la investitorii în turism şi date pe mâna unor firme care se ocupau de fier vechi sau vânzări de ţigări. Cu toate astea, „marele” ministru al Transporturilor, cel care a schimbat directorii de aeroport ca pe şosete, este cel care a semnat numirea lui Manafu în funcţia de director al aeroportului. Referitor la acestă numire, reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) în AGA Aeroportului, Cristian Moldovanu, a declarat că, dacă până nu demult se punea problema pregătirii profesionale în cazul numirii unui director a unui aeroport, acum, din păcate, nu mai contează că cei numiţi pe funcţii au sau nu experienţă privind aviaţia. „Se pare că ministrul Radu Berceanu, ca de altfel şi partidul său, preferă să meargă pe mâna vechii politici comuniste: rotirea cadrelor. Nu contează dacă cel propus este sau nu pregătit, totul este să rotim cadrele. Berceanu s-a comportat în acest caz precum un vătaf. Nu a ţinut cont că locuitorii judeţului, prin CJC, sunt acţionari la aeroport. Era mai indicat să se consulte cu autorităţile judeţene în ceea ce priveşte numirea unui director”, a spus Moldovanu. Noul director PDL al aeroportului este în plin proces cu Autoritatea Naţională Apele Române (controlată de PDL), care a făcut recurs la ultima decizie a instanţei referitoare la repunerea în funcţie a lui Manafu ca director la ABADL.



12