Ionel Mătăsăreanu îşi duce acasă „Ţărmurile însorite”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ionel Mătăsăreanu îşi duce acasă „Ţărmurile însorite”

Cultură 20 Februarie 2014 / 00:00 699 accesări

De pe 15 ianuarie, când s-a deschis expoziţia „Ţărmuri însorite”, şi până ieri, când s-a încheiat, pictorul Ionel Mătăsăreanu a fost prezent aproape zilnic la Muzeul de Artă, mai puţin lunea şi marţea - când instituţia e închisă -, pentru a se întâlni cu cei care au venit să-i vadă lucrările. „Aici am fost ca la serviciu. De mâine (n.r. - astăzi) mă apuc de lucru. Voi picta. Ore în şir”, a spus, ieri, artistul, în aşteptarea ultimilor vizitatori.

Fiecare dintre cele 105 lucrări care au alcătuit expoziţia - „Am vrut să fac expoziţie cu 105 lucrări, aşa cum a făcut Picasso, la Milano”, spune artistul - are o poveste pe care maestrul Mătăsăreanu, cetăţean de onoare al Constanţei din 2002, a fost dispus să o spună, cu drag, celor care au vrut să o asculte. Marea Neagră surprinsă în toate ipostazele ei, în toate momentele zilei şi în toate anotimpurile, pâraie de munte, dar şi florile aureolate de razele soarelui spun o poveste, iar multe dintre ele au un secret care se relevă doar celui care le priveşte. Însă pictorul generos le-a împărtăşit cu drag celor care au vrut să le vadă. Printre preferatele sale se află lucrarea care îl prezintă pe Iisus arătându-se pelerinilor din Emaus, ştiut fiind că Ionel Mătăsăreanu este o fire religioasă. De aceea, nu-i place deloc să vorbească despre sine, temându-se de cel mai mare păcat al omului, trufia.

De azi, aşa cum a spus, artistul îşi va relua lucrul intens în atelierul de creaţie, nu înainte de a începe ziua cântând la vioară, aşa cum face în fiecare dimineaţă. Lucrările din „Ţărmuri însorite” vor fi strânse în această dimineaţă pentru a face loc Salonului de Iarnă, care se va deschide mâine şi la care va participa şi Ionel Mătăsăreanu.

Taguri articol


12