Ionuţ Picu, de 23 de ani, din Agigea, studentul la Teologie care a căzut de la aproape zece metri înălţime în timp ce încerca să jefuiască apartamentul unui prieten din Năvodari, a fost transferat vineri la Spitalul Bagdazar, din Bucureşti, ca urmare a unei solicitări venite din partea familiei. În urma incidentului în care a fost implicat, tînărul a suferit multiple traumatisme la picioare şi la coloană. Potrivit oamenilor legii, Ionuţ Picu, din Agigea, şi complicele său, Florinel Iţă, din Constanţa, student la Drept, au pătruns joi dimineaţă, în jurul orelor 09.30, în apartamentul lui Marius Dumitraşcu, aflat la etajul III al unui bloc de pe strada Nuferilor, din Năvodari. Nu au avut nevoie să forţeze uşa pentru a intra în casă, deoarece, cu prilejul uneia dintre vizitele pe care i le făcuse victimei, Ionuţ Picu avusese grijă să şterpelească o cheie din casă şi să-şi facă o copie. Din nefericire pentru cei doi suspecţi, planul li s-a năruit în momentul în care tatăl lui Marius Dumitraşcu s-a întors acasă şi a descoperit că cineva se află înăuntru. „Tata şi-a dat seama că e cineva în casă chiar cînd se pregătea să deschidă uşa. S-a uitat pe vizor şi a văzut că se întîmplă ceva. A încuiat uşa şi a sunat la 112, pentru a cere ajutorul Poliţiei, după care i-a alertat şi pe vecini. Cînd au realizat că au fost descoperiţi, cei doi hoţi au ieşit în balcon şi au încercat să escaladeze faţada blocului”, a declarat Marius Dumitraşcu. Cei doi complici au căzut în gol de la aproape zece metri înălţime. Oamenii legii spun că aceştia reuşiseră să fure din locuinţa lui Marius Dumitraşcu două ceasuri, un telefon mobil, o verighetă şi un lanţ din aur. Bunurile au ajuns în posesia proprietarului. Lui Marius Dumitraşcu nu i-a venit să creadă cînd a văzut cine a încercat să-l jefuiască. Acesta spune că Ionuţ Picu se numărase printre invitaţii pe care i-a avut, sîmbăta trecută, la nunta sa.