Ionuţ Rudi Stănescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al FRH

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin

Ionuţ Rudi Stănescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al FRH

Sport 28 Ianuarie 2018 / 09:10 1768 accesări
Ionuţ Rudi Stănescu, preşedinte HCDS: „Susțin cu tărie, seriozitate și implicare orice formulă de succes a handbalului de calitate și a performanței”

Ionuţ Rudi Stănescu, preşedinte HCDS: „Susțin cu tărie, seriozitate și implicare orice formulă de succes a handbalului de calitate și a performanței”

La 14 februarie, la Bucureşti, se vor desfăşura alegerile la Federaţia Română de Handbal pentru stabilirea viitorului preşedinte, precum şi a celorlalte funcţii importante din cadrul FRH, vicepreşedinte şi secretar general. Din echipa actualului preşedinte Alexandru Dedu face parte şi preşedintele Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, Ionuţ Rudi Stănescu, fostul internaţional român anunţând sâmbătă seară, în mod oficial, depunerea candidaturii pentru postul de vicepreşedinte al FRH, ca reprezentant pentru handbalul masculin.

Iată în continuare mesajul preşedintelui HC Dobrogea Sud Constanţa postat pe pagina personală de Facebook:

„Dragi iubitori ai handbalului,

Ziua de 14 februarie va fi un moment special pentru handbalul românesc. După cum deja cred că se știe despre candidatura mea la funcția de vicepreședinte a Federației Române de Handbal, îmi prezint recunoștința față de toți cei ce mă susțin și au încredere în viitorul handbalului național. Vă anunț astăzi, oficial, că mi-am depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al Federației Române de Handbal, reprezentant pentru handbalul masculin.

Mă simt onorat să întregesc, prin acest demers, o echipă de succes, alături de domnul Alexandru Dedu, candidat pentru președinția FRH și doamna Steluța Luca, pentru vicepreședinția FRH, reprezentant pentru sectorul feminin.

Pentru că despre asta este vorba în handbal, despre echipă, indiferent că ești pe teren, că ești în tribună sau la birou. Handbalul din teren este diferit de handbalul de la birou, însă au în comun un lucru extrem de important, fără de care performanța în sport nu este posibilă: responsabilitatea.

Dacă vă întrebați cu ce vin în această echipă care și-a dovedit deja competența, acesta este răspunsul: cu responsabilitatea si seriozitatea pe care am aratat-o si in teren. Dacă pot să ajut, de ce să nu o fac? Așa cum în poartă am apărat de atâtea ori tricolorul, vă promit că la fel voi face și din această nouă poziție, care, recunosc reprezintă o mare provocare.

Ştim ca o singură persoană nu poate schimba multe într-o structură gen Federaţia Română de Handbal, indiferent de funcţia pe care o are.

Trebuie să fie o echipă unită, care să meargă într-o singură direcţie, a handbalului.

Îmi doresc să fac parte din această echipă tânără. Am ambiţie, am timp, am devotament si pasiune. Sunt convins că vom reuşi să facem o treabă bună.

Și mai știu un lucru: noua echipă va avea un cuvânt de spus în promovarea și evoluția handbalului românesc de la copii, juniori, până la nivel național și chiar internațional. Susțin cu tărie, seriozitate și implicare orice formulă de succes a handbalului de calitate și a performanței, astfel încât România sa ajunga din nou pe podium.

Îi mulțumesc domnului Dedu pentru încrederea pe care mi-a arătat-o și vă mulțumesc vouă, pentru susținere”.



12