Anghel Iordănescu, selecționerul echipei de fotbal a României, a declarat, astăzi, că va utiliza mai mulți jucători noi în amicalul cu Danemarca, pentru a avea ocazia să îi vadă, la lucru, pe toți cei convocați la lot. ''Voi folosi mai mulți jucători noi în meciul cu Danemarca. Vreau să îi văd la lucru pe toți cei care au fost convocați. Sunt 4-5 fotbaliști care nu au debutat încă în echipa națională de fotbal a României'', a arătat Anghel Iordănescu. La conferința de presă, care a avut loc la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, Iordănescu a mai precizat: ''În continuare, chiar și după aceste două jocuri vreau să mai aduc sânge proaspăt la naționala României. În perioada următoare, vreau să fac un program pentru o selecționată divizionară, tocmai pentru a vedea mai mulți jucători. Nu ascund faptul că vreau să rediscut situația unor fotbaliști care au renunțat la națională, dar mai pot face încă multe lucruri bune pentru această echipă''. ''Vreau un rezultat pozitiv, în meciul cu Danemarca. O eventuală victorie ne va duce pe un loc superior în clasamentul FIFA'', a mai arătat Anghel Iordănescu. ''Eu cred în această echipă. Putem face în așa fel încât să construim o echipă de valoare, care să facă performanță'', a declarat selecționerul. Amicalul România — Danemarca se joacă mâine, ora 20,30, la Arena Națională din București.