Oficialii iordanieni au fost cei mai încântaţi de vizita Papei, spre deosebire de omologii israelieni şi palestinieni, care au întâmpinat pelerinajul cu destul scepticism. La coborârea din avion la Amman, Papa Francisc a fost întâmpinat de prinţul Ghazi ben Mohamed, unul dintre consilierii regali pentru Afaceri Religioase. Suveranul Pontif a avut apoi o întrevedere cu regele Abdallah al Iordaniei, pe care l-a primit deja de două ori la Vatican. Ulterior, Papa Francisc a oficiat o slujbă religioasă pe stadionul din Amman, sâmbătă după-amiază, unde a fost primit cu multă căldură şi a avut parte de o baie de mulţime. Doi copii îmbrăcaţi în portul tradiţional iordanian i-au oferit Papei două buchete de iris, floarea naţională a regatului. Papa s-a întâlnit şi cu exilaţii sirieni din tabăra de refugiaţi ridicată, în mod simbolic, pe malul râului Iordan.
DESTINAŢIE RELIGIOASĂ Iordania vrea să arate că este ”o oază de pace şi stabilitate într-o regiune aflată în criză” şi să îşi relanseze turismul, o ramură economică importantă, care îi aduce 12% din Produsul Intern Brut (PIB). Primăvara Arabă care a dus la căderea regimurilor dictatoriale în Tunisia, Libia, Egipt şi la declanşarea violenţelor în Siria a adus o stare de instabilitate în regiune, care a afectat micul regat iordanian, în trecut, ca şi în prezent, o oază de stabilitate. Refugiaţii sirieni, dar şi impresia generală de instabilitate a regiunii au dus la scăderea nivelului de trai al iordanienilor. Turismul a fost primul lovit: în 2013 s-a înregistrat o scădere de 6,25% a încasărilor. Iordania a strâns, în anul fiscal încheiat în martie 2014, suma de 2,2 miliarde de euro din turism. În Iordania trăiesc şapte milioane de creştini, fie catolici, fie ortodocşi. Aici se află trei locuri sfinte pentru creştini. Cel mai popular este malul Iordanului, în dreptul oraşului Betania, locul în care Iisus Hristos a fost botezat, potrivit tradiţiei, de către Ioan Botezătorul. Nu se ştie cu exactitate locul, dar în zonă poate fi vizitată şi o sofisticată reţea de canale, la Wadi al-Kharrar, datând de pe vremea romanilor.
Iordania atrage şi vizitatori din ţările musulmane. Mormintele multora dintre discipolii profetului Mohamed se află în Iordania, unul dintre primele teritorii islamizate în afara peninsulei arabe. Astfel, multe bătălii între creştinii din Imperiul Bizantin şi musulmani s-au dat pe teritoriul său. Castele din deşert datând din secolul al Vlll-lea sunt exemple de arhitectură şi artă de la începuturile Islamului, cu mozaicuri şi fresce inspirate din tradiţiile persane şi greco-romane. Turismul religios are şi limitele sale, pentru că atrage, de obicei, persoane trecute de 50 de ani. În plus, Iordania este mult prea scumpă pentru tineri!