Iorguş nu este Ridzi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Iorguş nu este Ridzi!

Politică 21 Iulie 2009 / 00:00 623 accesări

Ca deputat, Zanfir Iorguş se pricepe de minune să facă teoria chibritului în privinţa aplicării unor legi. Cînd trebuie să dea lecţii sau să facă morală cuiva, nu-l întrece nimeni la vorbe meşteşugite! Nu e rău că pune umărul la elaborarea unor legi. Foarte bine. În definitiv, asta este menirea sa ca parlamentar. De aia l-au trimis mangalioţii, e drept, la mustaţă, în Parlament. Pe urmă, experienţa acumulată pe parcursul celor trei mandate în fruntea Primăriei Mangalia reprezintă un capital demn de luat în seamă. Depinde cum este folosit. Dacă există intenţii constructive, atunci, jos pălăria! Rămîne de văzut în slujba cui se pune domnul deputat. A cetăţenilor din Mangalia? Dacă da, totul este OK. Citind declaraţiile sale referitoare la aplicarea Legii 50, constat o substanţială notă de subiectivism. Mă tem că amendamentele aduse de domnul deputat la legea amintită îl vizează mai mult pe Claudiu Tusac, actualul primar al Mangaliei! De altfel, declaraţiile lui Iorguş, pline de venin şi dorinţă de răzbunare, îmi întăresc această convingere. Citez dintr-un ziar local: ”Funcţionarii nu vor mai putea acum, la îndemnul primarilor de exemplu, să refuze eliberarea certificatelor, doar pentru că aşa vor acei primari. Sper ca legea să fie un semnal ca Tusac şi funcţionarii să înceteze abuzurile, să nu mai refuze eliberarea certificatelor decît celor agreaţi lor, a se citi cei care sînt atenţi cu ei. ”După care, cîteva rînduri mai încolo, Iorguş şuieră din nou ameninţător: ”Le cer cetăţenilor din Mangalia să facă sesizări dacă se mai confruntă cu astfel de abuzuri” (!!) O minimă decenţă politică ar fi trebuit să-l determine pe Iorguş să nu pozeze atît de pregnant în justiţiarul Mangaliei, aducînd voalat acuze actualei administraţii locale. Este oarecum hilar ca domnia sa să vorbească pe un ton ridicat despre abuzurile altora. Şi, dacă tot veni vorba, care sînt acele abuzuri şi cine le-a comis? Cînd face teoria chibritului, după cum menţionam în deschiderea acestui material, domnul deputat vorbeşte ca din avion. Adică, vreau să zic, la general. Dacă ştie despre existenţa unor abuzuri, de ce nu acţionează în calitatea sa de ales al poporului cu un simţ civic foarte dezvoltat? Din cîte îmi amintesc, şi asupra domniei sale, ca fost primar al Mangaliei, planează unele acuze, dar, înainte de toate, este respectată prezumţia de nevinovăţie. Au curs rîuri de cerneală în presă pe subiectul Zanfir Iorguş şi, cu toate acestea, nimeni nu a procedat cum procedează dînsul cu Tusac. Repet, o minimă decenţă politică ar fi trebuit să-l determine să fie mai cumpătat în privinţa acuzelor lansate împotriva celui care l-a învins, anul trecut, la alegerile locale. Aşa a procedat şi în postura de membru al comisiei care analizează cazul Nemirschi, cu toate că şi domnia sa se află în atenţia unor instituţii abilitate să verifice anumite date. Dacă ar fi comentat efectele Legii 50, fără să facă trimitere la Tusac, pentru că oricum nu era cazul, ar fi rupt, cum se spune, gura tîrgului. Sigur, domnia sa nu a ratat ocazia de a trimite noi săgeţi otrăvite în tabăra adversă. Acţionînd astfel, Iorguş pare că “face” legi împotriva lui Tusac. Nu este cazul să supraevaluăm posibilităţile domnului deputat, pentru că nu seamănă cu un zmeu zburător. E clar pentru toată lumea că la Mangalia nu va fi prea curînd linişte. Consiliul Local continuă să arate ca o redută ciuruită de replicile combatanţilor. Zanfir Iorguş, transformat într-o instanţă a poporului, promite să se ocupe de sesizările celor care îl reclamă pe Tusac. Eu l-aş sfătui pe domnul deputat să se preocupe mai mult de sesizările care privesc activitatea sa ca fost primar. Să nu uite că ne aflăm într-un an electoral pe viaţă şi pe moarte, dovadă că Băsescu a fost obligat să renunţe la doamna Ridzi. Iorguş nu este Ridzi! Şi nici măcar Elena Udrea…



12