Un bărbat de 33 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să vândă un telefon marca Iphone 4 contrafăcut. El a fost prins de jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanţa, duminică după-amiază, în apropierea Oborului de pe varianta Constanţa. Telefonul era vândut la o super-ofertă de 400 de lei. „Mobilul, susceptibil de a fi contrafăcut, purta însemnele unei mărci renumite. Telefonul a fost oprit de la comercializare şi indisponibilizat, în vederea confiscării”, au declarat reprezentanţii GMJ Constanţa. Jandarmii au întocmit pe numele lui Vasile I. actele de constatare pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Dosarul urmează să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.