Dilema morală se conturează într-un adevărat leit-motiv al producţiilor selectate în cadrul secţiunii Gala Filmului Românesc, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF). De la conflictul dintre propria conştiinţă şi norma de lucru a poliţistului de provincie, la confruntarea dintre propriile aşteptări şi condiţiile de viaţă, la pierderea propriei identităţi şi simţului moralei ca modalitate de adaptare la schimbările unei societăţi în tranziţie. Viaţa la marginea societăţii în detenţie sau pe culmile succesului se loveşte de dificultăţi similare. Incapacitatea de a savura pe deplin emoţiile şi sentimentele oferite de viaţa de zi cu zi este un factor comun tuturor personajelor care se prezintă mai mult sau mai puţin dezrădăcinate în propria lor existenţă. Este impresionant stilul cinematografic al celor trei producţii prezentate în primele două zile de festival şi uşurinţa cu care acestea se completează. „Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu, „Întîlniri încrucişate” de Anca Damian sau „Schimb valutar”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, reprezintă expresii cinematografice ale unor cineaşti reprezentînd generaţii diferite. Iar în aceste filme nu se sesizează un conflict între generaţii, ci frînturi de viaţă reflectate ca printr-o oglindă, într-o manieră de realizare distinctă fiecăruia dintre regizori.
Gala Filmului Românesc va continua cu proiecţia lungmetrajelor „O secundă de viaţă”, în regia lui Ioan Cărmăzan, „Cea mai fericită fată din lume” - filmul de debut al lui Radu Jude, „Boogie” de Radu Muntean, „Nunta mută” - debutul în regia lui Horaţiu Mălăele şi „Weekend cu mama” de Stere Gulea. Are loc şi avanpremiera filmelor „Katalin Varga” de Peter Strickland şi „Cealaltă Irina” de Andrei Gruzniczki, „Peşti mici” de Anda Cruceanu, „Tango” de Tedy Necula şi „Trip” în regia Florinei Titz.
Dilema referitoare la încununarea învingătorilor revine membrilor juriilor. Secţiunea dedicată lungmetrajelor de ficţiune şi documentar este jurizată de Manuela Cernat, prorector UNATC şi membră a Galei Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, actriţa, cîntăreaţa şi prezentatoarea de televiziune Ramona Bădescu, jurnalistul Cristian Tudor Popescu, profesor în cadrul UNATC - Catedra de Comunicare Audio-Vizuală, regizorul de teatru Alexandru Tocilescu şi Sorin Lucian Ionescu, director de programe al Neptun TV, scenarist, realizator TV şi director de strategie, promovare şi imagine al Teatrului de Stat Constanţa. Juriul pentru scurtmetraje are de văzut cele mai multe producţii şi de decernat cele mai multe premii în competiţia scurtmetrajelor şi a Şcolilor de film, cu 112, respectiv 154 de filmuleţe. Acest juriu este format din regizorul Laurenţiu Damian, producătorul Mihai Orăşanu, criticul de film Dana Duma, scenograful Gheorghe Bălăşoiu şi monteurul Dan Nanoveanu.
Filmul românesc merită aprecierea şi înţelegerea propriului public. În ciuda tuturor premiilor obţinute în ţară sau în străinătate fără spectatori, aceste producţii ajung să trăiască doar pe perioada unui festival. Tendinţa la nivel european este de a se construi o identitate comunitară, care să „spargă” bariere sau prejudecăţi. Prin film, orice mesaj ajunge mai uşor la public şi sprijinul acordat celei de-a şaptea arte nu este un capriciu, ci o tentativă îndreptăţită de a-l fideliza şi de a-i oferi un sistem de reprezentare bazat pe experienţele definitorii pentru o naţiune.