Institutul pentru Politici Publici (IPP) cere preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, punerea în practică a unor solicitări pentru creşterea transparenţei şi încrederii populaţiei în Parlament. Institutul anunţă, într-un comunicat, că va monitoriza îndeplinirea angajamentelor asumate recent de preşedintele acestei Camere, pentru responsabilizarea parlamentarilor: “Angajamentele publice, dar şi aşteptările populaţiei privind schimbarea tipului de dialog între parlamentar şi cetăţean că urmare a modificării sistemului electoral obligă conducerea Parlamentului la măsuri urgente pentru creşterea transparenţei, concomitent cu aplicarea de sancţiuni, indiferent de poziţia în ierarhia partidului a unui parlamentar, pentru neîndeplinirea mandatului”. Într-o întrevedere cu Anastase, reprezentanţii IPP au solicitat ca, din prima sesiune a actualului Parlament, să se pună în practică trei solicitări vitale. O primă solicitare propusă de IPP este publicarea, în fiecare lună, din oficiu şi defalcat, pentru fiecare deputat, a tuturor cheltuielilor “acoperite din bugetul public pentru: indemnizaţie, toate tipurile de diurnă, sumă forfetară, cheltuieli de deplasare în acţiuni din însărcinarea Camerei, cheltuieli de deplasare în străinătate, cazarea în Bucureşti a deputaţilor fără domiciliu în Capitală (inclusiv a celor din jud. Ilfov), telefonul mobil”. O altă măsură pentru schimbarea percepţiei populaţiei faţă de Parlament este, în opinia IPP, “înlocuirea listei de prezenţă cu monitorizarea prezenţei prin cartele magnetice individuale, folosite la vot, şi aplicarea de sancţiuni pentru absenţi, mergînd pînă la prevederea posibilităţii în Regulament de pierdere a mandatului”. Cea de-a treia solicitare a IPP se referă la “o mai strictă monitorizare a tipurilor de activităţi efectiv desfăşurate în birourile parlamentare şi, respectiv, a cheltuielilor asociate acestora”. IPP anunţă că a propus modificări concrete la Regulamentele Camerelor şi că va urmări în ce măsură Roberta Anastase va transpune în perioada următoare promisiunile în decizii concrete. Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat, miercuri, că unul dintre obiectivele ei, în viitoarea sesiune parlamenatară, este legat de afişarea prezenţei parlamentarilor la lucrările din plen şi din comisii, prin scanarea semnăturilor acestora. Anastase a spus cã vrea să găseascã o formulă prin care, “în mod transparent”, prezenţa parlamentarilor să ajungă la cunoştinţa presei şi a populaţiei.