ÎPS Teodosie, la Judecătoria Constanța! A fost audiat de instanță

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ÎPS Teodosie, la Judecătoria Constanța! A fost audiat de instanță

Justiție 10 Octombrie 2016 / 14:34 1973 accesări
ÎPS Teodosie a mers luni la Judecătoria Constanța

ÎPS Teodosie a mers luni la Judecătoria Constanța

Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost audiat luni la Judecătoria Constanța, în calitate de martor, într-un dosar în care un preot a acuzat doi absolvenți ai Facultății de Teologie că l-au șantajat cu imagini compromițătoare. Arhiepiscopul Tomisului a fost citat de instanță în luna septembrie. Acesta a mers luni la sediul Judecătoriei Constanța, unde a dat declarații în fața magistraților. Amintim că cercetările în acest dosar au debutat în luna martie a anului 2012, atunci când un preot a făcut plângere la Poliţie. Potrivit unor surse, el le-a povestit anchetatorilor că a fost invitat de doi tineri absolvenţi ai Facultăţii de Teologie, unul dintre ei fost membru al Coralei „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului, să oficieze o sfeştanie într-o locuinţă din Constanţa. După slujbă, toţi trei ar fi fost invitaţi de gazdă la masă. Preotul ar fi băut mai multe pahare şi ar fi fost dus într-o cameră, să se odihnească. După un scenariu bine pus la punct, cei doi tineri ar fi apelat la serviciile unei prostituate, iar apoi au surprins cu o cameră de luat vederi tot ce s-a petrecut între femeie şi preot. Ulterior, cei doi i-au arătat părintelui imaginile filmate, cerându-i în schimbul nepublicării lor 100.000 de euro. Slujitorul Domnului a negociat suma cu cei doi şantajişti, ajungând la 15.000 de euro. La scurt timp, măcinat de gânduri şi sătul de ameninţări, preotul s-a dus la Poliţie şi i-a denunţat pe cei doi. Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat o anchetă în acest caz şi au pus la cale un flagrant, însă acesta nu s-a putut concretiza pentru că şantajiştii au renunţat la ameninţări.

Taguri articol


12