Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat luni că nu știe de unde a apărut acuzația că ar fi dat declarații false în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru obținere fără drept de fonduri europene. Afirmațiile au fost făcute la Tribunalul Constanţa, unde avocatul său a contestat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. La finalul ședinței de judecată, la care nu a fost permis accesul presei, IPS Teodosie a anunțat că a contestat acuzațiile care i se aduc: „Am depus contestații pentru toate cele aduse în sarcina mea. Și nu am înțeles declarațiile false. Nu am dat nicio declarație, nici falsă, nici nefalsă! Nu știu de unde a apărut această sintagmă de declarație falsă. (…) Nu există pe semnătura mea vreo declarație. Nu știu de unde este această susținere”, a declarat IPS Teodosie. La rândul său, avocatul angajat de prelat, Maria Vasii, a declarat că a contestat actele de urmărire penală, considerând că acuzația care i se aduce Arhiepiscopului Tomisului este inventată. „Astăzi am depus contestarea actelor de urmărire penală. La termenul viitor le vom și dezbate. (…) Veți vedea că, dincolo de aceste acuzații grele care i se aduc IPS, la finalul judecății se va dovedi că nu a săvârșit această faptă. Este regretabil că un slujitor al lui Dumnezeu, care s-a format timp de zeci de ani pentru a sluji religios, ajunge să fie defăimat de către opinia publică în urma acestor acuzații pentru fapte administrative. Îmi exprim un punct de vedere. Am studiat bine legea față de care avem această acuzație. Procurorii trebuiau să acuze, dacă era vorba de o rea-credință, modul în care funcționarii Arhiepiscopiei ar fi întocmit acele documente. Dacă se găseau nereguli, APIA era cea care trebuia să-i cheme și să le arate neregulile și să îndrepte lucrurile într-o formă administrativă. Legea nu prevede pedeapsă penală. Există o singură formă în care Arhiepiscopia sau funcționarii puteau fi acuzați, dacă făceau fals cu privire la declararea suprafețelor. Procurorii nu-l acuză nici pe IPS, nici Arhiepiscopia cu privire la fals în aceste documente. Așadar nu înțelegem de ce s-a inventat o acuzație, iar noi sub această invenție trebuie să venim în fața judecătorului sau în fața dumneavoastră termen de termen”, a declarat Maria Vasii la ieșirea din sala de judecată.
Amintim că, la începutul lui februarie, DNA Constanța l-a trimis în judecată pe IPS Teodosie, sub control judiciar, Arhiepiscopul Tomisului fiind acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false sau inexacte, având rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016, IPS Teodosie, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură pentru a primi fonduri europene. "În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită Ferma 3 - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin“ / „vii pe rod cu struguri nobili pentru vin“, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei", arăta DNA.
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal "Sf. Apostol Andrei”. Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina IPS Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.