Sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 7.00, Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion\" de la Capidava şi slujba tunderii în monahism (călugărie). Slujba arhierească este prilejuită de faptul că, duminică, mănăstirea îşi serbează ocrotitorii, Sfinţii Mucenici, Doctori fără de arginţi, Epictet şi Astion. Tot sâmbătă, începând cu ora 19.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinţii Epictet şi Astion\" din Constanţa. Duminică, 8 iulie, ÎPS Teodosie va răspunde invitaţiei Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcei, şi va participa la Sfânta Liturghie săvârşită la mănăstirea Halmyris, jud. Tulcea, locul pătimirii Sfinţilor dobrogeni Epictet şi Astion. Mănăstirea „Sfinţii Epictet şi Astion\" (Capidava) a fost înfiinţată în anul 2007, în vecinătatea cetăţii Capidava, vechi centru episcopal, ce datează de la începutul secolului VI. Fiind abia la început, mănăstirea are nevoie de ajutoare pentru a-şi termina aşezămintele, pentru celelalte anexe fireşti oricărei mănăstiri, pentru a-şi ridica biserica, în prezent fiind terminate doar chiliile şi un paraclis în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Maicile sunt coordonate de maica stareţă Mihaela Pantea. (O.M.)