„Ipu” şi complicii lui, epuizaţi psihic şi fizic de procuror

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ipu” şi complicii lui, epuizaţi psihic şi fizic de procuror

Eveniment 19 Mai 2010 / 00:00 4721 accesări

Avocaţii care îi apără pe Cristian Fălcuş, zis „Ipu”, pe fraţii Nicolae şi Mircea Slabu Purcăreaţă şi pe Dănuţ Constantin Lazăr, toţi din Năvodari, arestaţi pentru provocarea unui scandal în barul „Sunshine”, din Năvodari, au încercat, ieri, să îi scape pe aceştia din arest folosindu-se de o chichiţă juridică. Nu au reuşit însă să convingă instanţa. „Vă solicităm să constataţi încetarea de drept a măsurii arestării preventive a celor patru, întrucât aceasta a expirat pe 17 mai, la ora 00.00, iar recursul s-a judecat peste termenul legal, cu o zi întârziere, ceea ce înseamnă că cei patru stau ilegal în arest”, a susţinut avocatul lui „Ipu”, Sorin Calaigii. În replică, procurorul a spus că Judecătoria Constanţa a menţinut măsura arestării preventive în cazul celor patru acuzaţi în termenul impus de lege, deci nu se pune problema ca aceştia să fie lăsaţi în libertate. Avocaţii s-au plâns că procurorul de caz le-a respins toate probatoriile pe care voiau să le aducă în apărare şi au criticat modul în care le-a fost prezentat materialul de urmărire penală înainte de a fi trimişi în judecată. „Fălcuş, Lazăr şi fraţii Slabu Purcăreaţă au fost ţinuţi în beciul Parchetului de la ora 20.00 până a doua zi la ora 12.00 şi scoşi din oră în oră pentru a fi duşi în biroul procurorului. Cu două ore înainte de finalul anchetei, am aflat că Fălcuş mai este acuzat de două infracţiuni, am cerut răgaz ca să pregătesc apărarea, dar mi-a fost respinsă cererea”, a afirmat avocatul Sorin Calaigii. În ultimul cuvânt, „Ipu” a ţinut să povestească instanţei cum s-a simţit el în noaptea petrecută la Parchetul Judecătoriei Constanţa. „La ora 02.00 noaptea am vrut să recuz procurorul, dar nu am putut pentru că trebuia să vină la Parchet prim-procurorul şi acesta nu putea fi trezit din somn, că doar suntem oameni şi la ora aia ştiu că acesta era liber şi dormea. A doua zi, când mi s-au citit acuzaţiile, nici nu mai vedeam, dormeam pe scaun în faţa procurorului, iar avocatul mi-a spus că nici el nu mai vede bine scrisul, îi tremură picioarele de oboseală. A fost mai greu decât pe vechiul regim. Vreau să vă spun că nu am bătut un om oarecare, ci un infractor mai mare decât mine, unul prins în flagrant că vindea droguri copiilor. Nu sunt pericol public!”, a declarat Cristian Fălcuş în faţa judecătorilor.

• PLÂNGERE RETRASĂ • Conform rechizitoriului, bătaia în care au fost implicaţi cei patru a avut loc în noaptea de 27 spre 28 martie anul acesta, în barul „Sunshine”, din Năvodari. Potrivit anchetatorilor, cei patru au intrat în local înarmaţi cu o sabie şi bâte de baseball şi i-au luat la bătaie pe Alexandru Terente şi pe Ionuţ Sbârcea, care stăteau la o masă, lovindu-i până când Terente a căzut leşinat pe podea. Din cercetări a reieşit că la bătaie au participat şi fraţii gemeni Cătălin şi Daniel Dragă, care sunt cercetaţi în libertate. Anchetatorii spun că cei patru agresori au distrus şi barul, patronul acestuia depunând plângere la Poliţie împotriva lor. Ulterior, a retras-o. Conform raportului medico-legal, Terente a suferit leziuni care au necesitat 90-100 de zile de îngrijiri medicale, iar Sbârcea, opt zile de tratament pentru vindecare. „Ipu”, fraţii Nicolae, Mircea Slabu Purcăreaţă şi Dănuţ Constantin Lazăr sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi vătămare corporală gravă.



12