La zece ani după declanşarea războiului, Irakul anului 2013 se află într-o gravă criză politică, dublată de un conflict religios care nu seamănă deloc cu democraţia parlamentară pe care SUA doreau să o construiască în această ţară. Foaia de Parcurs stabilită de preşedintele american de la acea vreme, George W. Bush, avea câteva obiective clare. Trupele americane desfăşurate în deşertul irakian la 20 martie 2003, susţinute de o coaliţie formată din zeci de ţări, au primit ordin să captureze presupusele arme de distrugere în masă aflate în posesia regimului Saddam Hussein. Niciun arsenal de acest gen nu a fost însă vreodată descoperit. Şi, foarte rapid, SUA au încercat să se asigure că Irakul se va alătura aliaţilor săi occidentali. Însă, în opinia diplomaţilor occidentali, căderea lui Saddam Hussein a permis în special Iranului să-şi asigure o influenţă nesperată în afacerile interne ale vecinului său irakian. În plus, după retragerea trupelor americane din Irak, în decembrie 2011, Washingtonul abia mai reuşeşte să-şi facă auzită vocea la Bagdad. ”În 2003, administraţia Bush a prezentat argumente de faţadă, precum arme de distrugere în masă, legăturile Irakului cu al-Qaida, riscurile pe care le prezenta regimul Hussein pentru securitatea SUA”, a explicat Crispin Hawes, directorul pentru Orientul Mijlociu din cadrul Eurasia Group. ”În prezent, toate aceste lucruri par groteşti”, a afirmat el. ”În plus, a mai existat un argument, ideea că Irakul ar putea deveni un aliat al SUA, că redresarea economică ar putea deveni un catalizator al creşterii în Irak şi în regiune, făcând din Irak un exemplu de urmat”, a adăugat Hawes.

În realitate, războiul nu a durat foarte mult. Bombardamentele au început la 19 martie 2003, în ajunul invaziei. Bagdadul a căzut la 9 aprilie în mâinile aliaţilor şi la 1 mai, preşedintele Bush a declarat ”Misiune îndeplinită”. Însă perioada care a urmat s-a dovedit mult mai sângeroasă decât războiul în sine. Atentatul împotriva unui mausoleu şiit la Samarra, la nord de Bagdad, la 22 februarie 2006, a dat naştere unui conflict religios de o violenţă extraordinară. Din 2006 până în 2008, bastioanele sunite Al-Anbar şi Mosul, oraşele sfinte şiite Najaf şi Karbala, dar şi Bagdadul, au fost scena unor conflicte sângeroase, atentate şi asasinate, pe de o parte aflându-se insurgenţii şiiţi şi sunniţi, pe de altă parte, forţele de coaliţie. Violenţele s-au soldat cu moartea a 4.800 de militari străini, dintre care majoritatea americani. În conflict, cel puţin 110.000 de civili irakieni au fost ucişi. Reconcilierea naţională şi consolidarea instituţiilor, care ar trebui însoţite de un declin al violenţelor, sunt încă iluzii în Irak. De la sfârşitul lunii decembrie, minoritatea sunnită a ieşit în stradă pentru a cere să se pună capăt marginalizării la care este supusă de Guvernul şiit condus de Nuri al-Maliki. Proteste au fost organizate pentru a treia lună consecutiv şi manifestanţii cer demisia premierului al-Maliki.