Fratele vitreg al lui Saddam Hussein, Barzan Ibrahim al-Tikriti şi fostul judecător al Tribunalului Revoluţionar Awad Hamed al-Bander au fost spînzuraţi luni, pentru crime împotriva umanităţii comise în cazul uciderii a 148 de şiiţi la Dujail, în anii '80. Informaţii contradictorii au fost date publicităţii despre aceste execuţii. Controversa privind spînzurarea lui Saddam Hussein i-a determinat pe oficialii irakieni mai reticenţi la declaraţii. Seria de execuţii a fost reluată în Irak, deşi săptămîna trecută, preşedintele Jalal Talabani cerea Guvernului amînarea acestora. Casa Albă, comentînd spînzurarea celor doi apropiaţi ai fostului dictator irakian Saddam Hussein, a afirmat că Guvernul irakian exercită justiţia împotriva celor vinovaţi de crime împotriva umanităţii.
Nici aceste două execuţii nu sînt însă lipsite de abuzuri. Imaginile date publicităţii de oficiali din cadrul Guvernului de la Bagdad îi prezintă pe cei doi tremurînd de frică şi apoi pe fostul frate vitreg al dictatorului, Barzan al-Tikriti, decapitat de ştreang, situaţie foarte rar întîlnită. Spînzurarea poate avea ca efect secţionarea coloanei vertebrale a condamnatului şi, în unele cazuri, chiar decapitarea sa, aşa cum s-a întîmplat în cazul lui Barzan al-Tikriti; ceea ce de fapt înseamnă că execuţia a fost efectuată în pripă. Trupurile neînsufleţite se află în posesia poliţiei irakiene, care le-a cerut familiilor lor să vină să le recupereze. Aceştia urmau să fie îngropaţi în cursul nopţii de luni spre marţi alături de fostul preşedinte.
Barzan Ibrahim al-Tikriti era la Geneva elegantul "bancher în Occident" al lui Saddam Hussein, dar în Irak era torţionarul nemilos al fratelui său, un personaj ce mînca struguri în timp ce asista la maltratări şi despre care se zvonea că are un polizor cu care tortura oameni. Cu 14 ani mai mic decît fostul dictator, Barzan al-Tikriti a fost directorul serviciului de informaţii Mukhabarat şi unul dintre cei mai temuţi oameni din Irak. Un film în care acesta apărea lovind un bărbat care zăcea la pămînt i-a confirmat imaginea de torţionar. Barzan al-Tikriti a fost capturat de americani la Bagdad, în aprilie 2003, fiind plasat pe lista primilor cei mai căutaţi cinci oameni din Irak. Deşi bolanav de cancer, nu a ezitat să lanseze atacuri dure împotriva completului de judecată şi împotriva americanilor, în cursul audierilor judicare.
Fostul preşedinte al Tribunalului Revoluţionar, Awad Ahmed al-Bandar, în vîrstă de 60 de ani, spînzurat la rîndul său luni, a devenit, după inculparea sa în 2004, primul judecător urmărit penal pentru că a ordonat execuţii politice după procesul de la Nuremberg. Avocaţii săi au subliniat în faţa instanţei că nu a făcut nimic altceva decît să îndeplinească ordine, dar tribunalul a decis că deciziile sale au fost de fapt decizii criminale şi nu verdicte fondate legal sau în conformitate cu legislaţia. A fost, în consecinţă, găsit vinovat de crime deliberate împotriva umanităţii şi condamnat la moarte prin spînzurare.
Val de condamnări
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi premierul italian Romano Prodi au condamnat, la Roma, execuţiile. La Moscova s-a înregistrat o poziţie asemănătoare. Mai mult, premierul rus Evgheni Primakov s-a lansat într-o serie de declaraţii cu privire la execuţia rapidă a lfostului dictator irakian. "Saddam Hussein a fost executat ca să nu poată avea ultimul cuvînt şi să nu poată dezvălui informaţii compromiţătoare privind relaţiile pe care Washingtonul le întreţinea cu regimul său. Dacă Saddam ar fi spus totul, actualul preşedinte american ar fi fost pus în mare încurcătură", a afirmat premierul rus, specialist în lumea arabă, altadată în bune relaţii cu fostul lider irakian. Evgheni Primakov s-a referit în special la cooperarea militară dintre Washington şi Bagdad, în anii '80, cînd Statele Unite încercau să combată ameninţarea pe care Iranul o reprezenta pentru Irak. Acesta a mai apreciat că Saddam Hussein a convenit împreună cu Statele Unite, înainte de intervenţia lor în Irak, să permită americanilor să ocupe ţara fără să opună rezistenţă. Evgheni Primakov, care a ocupat şi funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a desfăşurat două misiuni confidenţiale în Irak, la cererea preşedintelui Vladimir Putin, cu puţin timp înainte de intervenţia coaliţiei anglo-americane.
Şi politicienii sunniţi s-au arătat indignaţi faţă de decapitarea lui Barzan al-Tikriti, iar statele arabe majoritar sunnite au condamnat şi şi-au exprimat scepticismul faţă de Guvernul condus de majoritatea şiită de la Bagdad. Seria de execuţii a concis ieri cu sosirea primilor militari americani ce vor lua parte la noul plan de securizare a Bagdadului. Autorităţile americane au refuzat să ofere detalii sau să precizeze data la care vor începe operaţiunile, dar au precizat că informaţiile potrivit cărora numărul militarilor sosiţi ar fi de 4.000 sînt exagerate.
Şi execuţiile foştilor colaboratori ai fostului dictator irakian au fost urmate de un atentat sîngeros, comis la Bagdad. Un automobil condus de un atentator sinucigaş a fost detonat în cartierul Jamiah, ai căror locuitori sînt sunniţi. Atentatul s-a soldat cu moartea a patru persoane.