Irakul nu a cerut aliaților săi internaționali o intervenție terestră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Irakul nu a cerut aliaților săi internaționali o intervenție terestră

Externe 12 Februarie 2015 / 11:44 181 accesări

Irakul nu le-a cerut aliaților străini să furnizeze arme în vederea unei intervenții la sol, a dat asigurări, joi, ministrul de externe irakian Ibrahim al-Jaafari, confirmând în acest mod declarațiile președintelui american Barack Obama care încearcă să obțină sprijinul Congresului pentru a lansa o ofensivă împotriva grupării Statul Islamic (SI). Președintele american s-a angajat într-o ofensivă politică în încercarea de a-i convinge pe congresmenii sceptici să-i sprijine strategia pentru combaterea jihadiștilor din SI, promițând în același timp că SUA nu vor trimite soldați să lupte într-o operațiune terestră de anvergură. Niciun fel de 'nouă intervenție terestră de anvergură nu va fi lansată în Orientul Mijlociu', a declarat Obama, respingând astfel spectrul unui nou război în Irak, după cel care a curmat viețile a circa 4.500 de soldați americani, în perioada 2003-2011. Aflat la Sydney, șeful diplomației irakiene a dat asigurări că țara sa 'nu a cerut niciodată o contribuție a forțelor terestre'. 'Am redactat o listă de directive' pentru formarea unei coaliții internaționale capabile să ofere sprijin pe calea aerului, să ajute la pregătirea (militarilor irakieni) și a serviciilor de informații', a explicat Al-Jaafari într-o conferință de presă. 'Mesajul pe care Irakul l-a transmis Consiliului de Securitate (al ONU) nu a inclus niciodată o solicitare de trupe terestre care să intre pe teritoriul irakian pentru a desfășura astfel de operațiuni', a subliniat șeful diplomației irakiene.

Taguri articol


12