Iranul a depus o plângere la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cerând deblocarea fondurilor înghețate de Statele Unite, după decizia acestora de a confisca două miliarde dolari pentru a despăgubi familiile victimelor atentatelor imputate Teheranului, a anunțat miercuri CIJ, potrivit AFP.
În acțiunea introdusă marți în fața celei mai înalte instanțe a ONU, Teheranul susține că "Iranul și societățile iraniene de stat se bucură de imunitate de jurisdicție în raport cu instanțele din Statele Unite ale Americii".
Curtea Supremă americană a decis la 20 aprilie să înghețe aproape două miliarde de dolari din fondurile iraniene blocate în prezent la New York și care corespund unor obligațiuni în care a investit banca centrală a Iranului.
Această sumă este solicitată de circa o mie de victime și familii ale victimelor atentatelor organizate ori susținute de Teheran. Printre acestea se află apropiații celor 241 de soldați americani uciși pe 23 octombrie 1983 în urma a două atacuri sinucigașe care au avut ca țintă contingentele american și francez din cadrul Forței multinaționale de securitate de la Beirut (Liban).
Decizia americană, apreciată că "furt evident" de către președintele iranian, Hassan Rohani, a intervenit într-un context sensibil de apropiere între diplomațiile celor două țări, la nouă luni după semnarea la Viena a acordului istoric privind dosarul nuclear iranian.
Iranul, care acuză Statele Unite de "încălcarea tratatului de prietenie din 1955", "a depus oficial plângere (marți) în fața Curții Internaționale de Justiție și ne vom susține plângerea până când se va ajunge la un rezultat", a declarat miercuri seară președintele Hassan Rohani, citat de presa iraniană.