Autorităţile iraniene au spînzurat duminică 29 de traficanţi de droguri, criminali şi violatori, susţinînd că vor să demonstreze prin acest număr-record de execuţii voinţa de a lupta împotriva infracţionalităţii, tot mai ridicată în ultimii ani. Este cel mai mare număr de execuţii efectuate într-o singură zi în ultimii ani în această ţară. De la începutul anului cel puţin 155 de persoane au fost spînzurate în Iran.
Amnesty International afirmă că autorităţile iraniene au executat 317 persoane în 2007, ceea ce plasează Iranul pe locul doi în clasamentul ţărilor în care pedeapsa cu moartea este aplicată cel mai intens după China. Autorităţile iraniene au sporit numărul de execuţii pentru a combate intensificarea infracţionalităţii, mai ales a furturilor armate, răpirilor, violurilor şi traficului de droguri. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au criticat numărul mare al condamnărilor la moarte, însă regimul de la Teheran consideră că este o pedeapsă care descurajează şi care nu este pronunţată decît după un îndelungat proces judiciar.
Autorităţile iraniene au lansat în urmă cu mai puţin de un an o amplă campanie ce vizează ameliorarea securităţii fizice şi morale în societate, urmărind infractorii şi traficanţii de droguri, dar vizînd şi femeile care nu poartă corect vălul islamic sau bărbaţii care au tunsori în stil occidental sau haine cu semne contrare Islamului. În pofida desfăşurării unor forţe impresionante de poliţie în toată ţara, autorităţile nu au reuşit să controleze infracţionalitatea şi traficul de droguri. O mare parte a drogurilor produse în Afganistan ajunge în Iran, care are aproape două milioane de toxicomani şi consumatori ocazionali. O parte a acestor droguri tranzitează Iranul pentru a ajunge pe pieţele europene şi arabe. Crima, violul, furtul armat, traficul de droguri şi adulterul sînt infracţiuni pasibile de pedeapsa cu moartea în Iran.