Iranul a trimis sisteme de rachetă în zona Golfului Persic, pentru a contracara un posibil atac israelo-american împotriva instalaţiilor sale nucleare, relatează cotidianul saudit ”al-Watan”, citat de publicaţia israeliană ”Haaretz”. Potrivit publicaţiei saudite, Iranul a luat o astfel de decizie după primirea unor informaţii secrete conform cărora SUA şi Israelul ar pregăti un atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene. Ca reacţie, Iranul a trimis în zona Golfului Persic sisteme de rachetă sol-aer şi sol-mare. Rachetele se află sub controlul Gardienilor Revoluţiei. Potrivit analiştilor, decizia Iranului reflectă temerea privind un atac aerian sau maritim. Iranul le-a dat asigurări statelor arabe din zona Golfului Persic că sistemele de rachetă nu sînt îndreptate împotriva lor.

Iranul este în prezent capabil să desfăşoare un atac convenţional cu rachetă asupra Israelului, acest lucru fiind un pericol considerabil, dar nu unul existenţial, potrivit afirmaţiilor a doi cercetători israelieni, citaţi de cotidianul ”Haaretz”. Studiul a fost realizat de Uzi Rubin, fost coordonator al proiectului Homa al Ministerului Apărării (Homa este numele de cod pentru sistemul antibalistic) şi de Tal Inbar, directorul Institutului Fisher pentru Studii Strategice Aeriene şi Spaţiale. Cele două cercetări vor fi prezentate în cadrul conferinţei anuale a institutului, care se axează, anul acesta, pe tema pericolului balistic pentru Israel. Potrivit ”Haaretz”, afirmaţiile analiştilor sînt relevante ţinînd cont de estimările potrivit cărora Teheranul înregistrează progrese în vederea obţinerii armei nucleare. Presa occidentală a speculat de asemenea că Israelul ar intenţiona să desfăşoare un atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene. Rubin susţine că în timp ce statele arabe moderate pun accentul pe puterea aeriană, Iranul şi Siria (inclusiv Hamas şi Hezbollah) adoptă o doctrină de rezistenţă considerînd prioritare proiectilele şi rachetele pentru a contracara superioritatea forţelor aeriene ale ţărilor occidentale. El se bazează pe documente publice şi susţine că Iranul profită de orice ocazie pentru a-şi arăta rachetele, în vreme ce liderii săi pledează pentru importanţa armelor pentru securitatea naţională. Totodată, subliniază el, în timp ce majoritatea aeronavelor militare iraniene datează din perioada Şahului, sistemul de rachete este mult mai modern. Rubin consideră că rachetele sînt un element de contrapondere, care contrabalansează superioritatea forţei aeriene a Israelului. La rîndul său, cercetătorul Tal Inbar estimează că rachetele Iranului vor avea, în doi ani, o rază de acţiune de 3.000 de kilometri.

În 2004, Iranul a efectuat cu succes un test al unei rachete de tip Shehab-3 cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri. Inbar a făcut referire la ”progresul discontinuu al proiectului iranian în domeniul balistic, care are găuri şi lipsuri, dar care este susţinut de o propagandă excesivă”. Potrivit lui Inbar, ”Iranul profită de arsenalul său balistic pentru a justifica imaginea de putere în Orientul Mijlociu, care depăşeşte capacităţile sale reale de a participa la stabilirea agendei regionale”. Iar în absenţa unui răspuns, susţine el, civilii israelieni sînt ameninţaţi, iar abilitatea ţării de a acţiona politic şi militar ar putea avea de suferit.