Regimul de la Teheran îşi continuă seria de declaraţii contradictorii. Pe de o parte se anunţă dispus să coopereze cu Occidentul şi Israelul pentru încheierea unui acord de pace în Orientul Mijlociu, ba dejoacă comploturi orchestrate de acelalşi inamic israelian. Agenţiile de presă iraniene au anunţat ieri că Ministerul iranian pentru Servicii de Informaţii a arestat o echipă teroristă, care are legături cu Israelul şi care pregătea atentate la Teheran. Echipa teroristă pregătea atentate cu bombă la Teheran înaintea alegerilor prezidenţiale, dar autorităţile iraniene nu au precizat cîte persoane au fost reţinute. Primul tur de scrutin al alegerilor este programat pentru data de 12 iunie. ”Pe baza informaţiilor obţinute, regimul sionist încearcă să înroleze elemente contrarevoluţionare pentru a-şi atinge obiectivele diabolice”, se arată în comunicatul de presă. La scurt timp a fost postată şi o declaraţie a preşedintelui Ahmadinejad, care afirmă că nu se opune unui acord de pace israeliano-palestinian pentru crearea unui stat palestinian. Acest anunţ nu mai are nimic de-a face cu recentele sale afirmaţii referitoare la “rasismul guvernului israelian”. După ce a criticat dur Israelul într-o diatribă susţinută la conferinţa ONU de la Geneva, vorbind despre instaurarea unui “guvern rasist” la Ierusalim, preşedintele iranian pare să-şi fi moderat discursul, recunoscînd, într-un interviu acordat canalului de televiziune american ABC, dreptul palestinienilor de a încheia un astfel de acord.
În acelaşi interviu acordat postului american de televiziune ABC, preşedintele Iranului solicită şi un cadru “clar” pentru un eventual dialog cu omologii de la Washington. Mahmud Ahmadinejad a declarat totuşi că nu este pregătit pentru un dialog necondiţionat cu noua administraţie americană. “Avem nevoie de un cadru clar de discuţii şi, de asemenea, subiectele de pe agendă trebuie să fie clare”, a afirmat acesta. Preşedintele Barack Obama a avut iniţiativa istorică de a se adresa direct liderilor iranieni, într-un mesaj difuzat cu ocazia Noului An iranian, pe 20 martie.
O declaraţie categorică şi deloc aprobatoare faţă de regimul de la Teheran a venit însă din partea premierului ceh în exerciţiu. “UE subestimează ameninţarea iraniană”, este de părere Mirek Topolanek, criticîndu-i dur pe oficialii europeni care cer îngheţarea aprofundării relaţiilor cu Israelul. Premierul Topolanek, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a UE, a declarat că procesul de pace nu trebuie legat de relaţiile dintre UE şi Israel şi a apreciat că Israelul ar trebui să pună capăt demolării locuinţelor din Ierusalimul de Est, ca gest de bunăvoinţă faţă de palestinieni. Într-un interviu acordat publicaţiei “Haaretz”, liderul ceh a afirmat că “retorica oficialilor israelieni privind Iranul este de înţeles, chiar dacă este convins că în momentul de faţă nu există o ameninţare iminentă de război între Israel şi Iran”. Prim-ministrul ceh a criticat şi atitudinea comisarului european pentru Afaceri Externe, Benita Ferrero-Waldner, care a ameninţat cu îngheţarea aprofundării relaţiilor dintre UE şi Israel, apreciind că punctul de vedere al acesteia este “pripit”. “Continuarea planului de acţiune este o decizie politică şi va fi luată de Consiliul European, iar eu încă mai sînt preşedintele Consiliului European şi ar trebui să ştiu ceva despre aceasta”, a conchis Mirek Topolanek.