Iranul a avertizat, ieri, împotriva unei intervenţii militare occidentale în Libia şi a oricărei tentative de a transforma această ţară în bază militară. „Violenţele inumane ale puterii colonelului Kadhafi împotriva mişcării populare din Libia nu trebuie să servească drept scuză pentru o intervenţie militară a altor ţări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ramin Mehmanparast. O navă de război americană s-a apropiat marţi de Libia, un nou semn al presiunii exercitate de SUA pentru a-l determina pe colonelul Kadhafi să cedeze, chiar dacă administraţia de la Washington pare să excludă în acest moment o intervenţie militară.
Pe de altă parte, Guvernul iranian a respins ca fiind fără fundament acuzaţiile americane potrivit cărora Iranul acordă ajutor militar miliţiilor Taliban afgane. Adjunctul şefului Statului Major al Forţei internaţionale a NATO din Afganistan, americanul Gregory Smith, a afirmat luni că Iranul le livrează combatanţilor Taliban un număr limitat de muniţie, componente pentru fabricarea bombelor artizanale, rachete şi lansatoare de rachetă, prin intermediul unor reţele bine puse la punct, pe la frontiera lor comună. Iranul este ostil prezenţei trupelor americane în vecinătatea sa, atât în Irak cât şi în Afganistan. Ar fi în interesul său să constituie reţele active în Afganistan, în pofida animozităţii dintre şiiţi, confesiunea majorităţii iranienilor, şi sunniţi, cea a majorităţii luptătorilor Taliban afgani, după cum suspectează strategii americani.