Iranul critică sancţiunile în cazul dosarului său nuclear

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iranul critică sancţiunile în cazul dosarului său nuclear

Externe 25 August 2009 / 00:00 341 accesări

Iranul a solicitat, luni, marilor puteri să-şi revizuiască politica şi să dialogheze cu Teheranul în privinţa programului său nuclear, precizînd că aplicarea de noi sancţiuni nu îl vor împiedica să-l continue. Purtătorul de cuvînt al diplomaţiei iraniene, Hassan Ghashghavi, a declarat că ”experienţa trecută a arătat inutilitatea sancţiunilor”. Cele şase puteri care poartă negocieri cu Teheranul - China, SUA, Germania, Rusia, Franţa şi Marea Britanie - trebuie să evalueze situaţia dosarului nuclear iranian în luna septembrie. Ele aşteaptă pînă atunci un răspuns la oferta lor de dialog adresată Iranului. În lipsa unui răspuns, SUA intenţionează să determine adoptarea de noi sancţiuni internaţionale împotriva Iranului, din cauza refuzului acesteia de a-şi suspenda programul nuclear. Aceste sancţiuni ar putea fi şi unilaterale în cazul Washingtonului. Cancelarul german, Angela Merkel, a menţionat în premieră, vineri, ipoteza unor sancţiuni în domeniul energetic, în cazul unui eşec al discuţiilor privind programul iranian.

Iranul consideră că are dreptul să-şi continue activităţile de îmbogăţire a uraniului, în timp ce Consiliul de Securitate al ONU i-a cerut în repetate rînduri să-l suspende. Marile puteri se tem că programul nuclear iranian ar putea fi deturnat către scopuri militare, deşi Iranul a negat în permanenţă că ar avea această intenţie.

Taguri articol


12