Iranul este dispus să examineze pozitiv o cerere oficială de negociere din partea Statele Unite, însă respinge orice condiţie prealabilă referitoare la suspendarea activităţii de îmbogăţire a uraniului, a declarat luni secretarul general al Consiliului Suprem al securităţii naţionale Ali Larijani, principal negociator în dosarul nuclear iranian. Preşedintele Ahmadinejad a continuat însă seria de declaraţii belicoase, susţinînd că programul nuclear al ţării este ireversibil, comparîndu-l cu "un tren fără frîne".
Statele Unite sînt bănuite că finanţează în secret grupări militante ale etnicilor separatişti din Iran, încercînd astfel să sporească presiunile asupra regimului de la Teheran pentru a determina abandonarea programului nuclear. Presa de peste Ocean susţine că oficiali din cadrul CIA acordă sprijin miliţiilor din opoziţia iraniană formată din numeroase grupuri etnice minoritare, demers ce evidenţiază îngrijorarea tot mai mare a administraţia de la Washington în legătură cu un posibil eşec al iniţiativelor diplomatice. Aceste operaţiuni sînt controversate deoarece presupun stabilirea de legături cu grupări care recurg la metode teroriste pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de regimul de la Teheran. Grupările separatiste sînt finanţate direct de CIA cu sume provenind dintr-un buget secret, dar acest lucru nu mai reprezintă în prezent un mare secret, după cum a declarat un fost oficial de rang înalt din cadrul CIA, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
Ultimele atacuri comise pe teritoriul Iranului sînt în conformitate cu eforturile Statelor Unite de sprijinire şi formare a minorităţilor etnice iraniene în vederea destabilizării regimului de la Teheran, consideră, la rîndul său, Fred Burton, fost responsabil pentru combaterea terorismului în cadrul Departamentului de Stat. Autorităţile de la Washington dezmint oficial orice implicare în activităţi de acest gen, dar Iranul susţine de mai multă vreme că a depistat implicarea Statelor Unite şi Marii Britanii într-o serie de atacuri comise de grupările de gherilă împotriva forţelor sale de securitate internă. Aceste demersuri sînt însă foarte riscante, pentru că multe dintre aceste grupări nu au nimic în comun cu Statele Unite, exceptînd opoziţia manifestată faţă de regimul condus de Mahmud Ahmadinejad.
Ministrul rus al Afacerilor Externe s-a declarat îngrijorat de speculaţiile pe tema unui eventual atac militar împotriva Iranului. Cu puţin timp înainte, vicepreşedintele american Dick Cheney afirmase că nu este exclusă nicio opţiune, în urma refuzului Iranului de a se conforma termenului-limită impus de Naţiunile Unite pentru a suspenda activităţile de îmbogăţire a uraniului.
Mai mulţi comandanţi americani de rang înalt sînt pregătiţi să îşi dea demisia, în cazul în care Casa Albă va ordona un atac militar asupra Iranului, au declarat o serie de surse din cadrul apărării şi serviciilor de informaţii. Pe fondul intensificării tensiunilor din Golf, un atac asupra Iranului devine o variantă posibilă înainte de încheierea mandatului preşedintelui Bush. De altfel, atitudinea statelor occidentale faţă de Iran este asemănătoare cu cea din Războiul Rece.