Iranul este pregătit de negocieri serioase cu marile puteri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În dosarul nuclear

Iranul este pregătit de negocieri serioase cu marile puteri

Externe 14 Ianuarie 2012 / 00:00 490 accesări

Iranul este pregătit de negocieri serioase cu marile puteri, în formatul 5+1, asupra dosarului său nuclear, a declarat preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, aflat într-o vizită oficială în Turcia. ”Prietenii noştri au propus ca ele să se desfăşoare în Turcia iar noi ne-am exprimat acordul”, a adăugat el. În ultimele săptămâni, Iranul s-a declarat pregătit să reia negocierile asupra programului său nuclear în format 5+1 (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), după o întrerupere de un an. Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, a solicitat recent autorităţilor de la Teheran să îi răspundă în scris la o scrisoare cu privire la reluarea negocierilor. Iranul a anunţat, săptămâna aceasta, pornirea unei instalaţii la Fordo, destinată îmbogăţirii uraniului la un nivel de 20%. Această instalaţie se află la sud-vest de capitală. Puterile occidentale, care pregătesc sancţiuni împotriva exporturilor petroliere ale Iranului, au condamnat pornirea instalaţiei de la Fordo.

LIBER PENTRU CONTROLUL AIEA Iranul a acceptat vizita pe teritoriul său a inspectorilor AIEA, care va avea loc, probabil, la sfârşitul lui ianuarie, pentru a clarifica acuzaţiile privind o posibilă dimensiune militară a programului nuclear al Teheranului, au anunţat, vineri, diplomaţi. Această vizită va interveni pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Teheran şi puterile occidentale, după anunţul Iranului de la 9 ianuarie privind punerea în funcţiune a unei a doua instalaţii de îmbogăţire a uraniului şi misterioasa asasinare la Teheran a unui om de ştiinţă iranian din domeniul nuclear, la 11 ianuarie. Vizita, condusă de inspectorul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), belgianul Herman Nackaerts, va avea loc, probabil, la 28 ianuarie şi va dura până în prima săptămână din februarie, dar data nu este încă definitivă, a precizat un diplomat occidental. Această vizită va interveni la două luni după un raport al AIEA care a alimentat suspiciunile privind dezvoltarea de arme nucleare de către Teheran. Din delegaţie vor face parte, pe lângă Nackaerts, numărul doi în ierarhia AIEA, argentinianul Rafael Grossi şi directoarea pentru afaceri juridice a agenţiei, americanca Peri Lynne Johnson. AIEA a refuzat să facă vreun comentariu. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat deja patru seturi de sancţiuni împotriva Iranului. Într-un raport publicat la 8 noiembrie, pe care Teheranul l-a considerat fără fundament, AIEA a afirmat că deţine informaţii credibile potrivit cărora Iranul a avut activităţi vizând să dezvolte un dispozitiv exploziv nuclear. De la publicarea raportului, statele occidentale au accentuat presiunea asupra Republicii islamice, SUA şi UE adoptând noi sancţiuni împotriva industriei locale a petrolului şi Băncii Centrale iraniene. În schimb, Rusia şi China continuă să se opună în Consiliul de Securitate al ONU adoptării unor sancţiuni suplimentare, privilegiind calea diplomatică.

AVERTISMENT AMERICAN SUA l-au avertizat pe liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, că blocarea strâmtorii Ormuz ar însemna depăşirea unei limite şi ar atrage automat un răspuns, scrie ”New York Times”. Oficialii americani citaţi de cotidian au refuzat să explice care a fost canalul secret de comunicare folosit pentru transmiterea mesajului şi nu au spus nici dacă Iranul a răspuns. Iranul a ameninţat că va bloca strâmtoarea Ormuz, rută strategică pentru transportul de petrol. În plus, Iranul a organizat şi exerciţii militare în zonă. Acţiunile sale au coincis cu o nouă rundă de sancţiuni americane împotriva sectorului petrolier iranian. UE, care pregăteşte propriile sancţiuni asupra acestui sector, va amâna implementarea măsurilor cu şase luni, pentru a le da timp membrilor care depind de importurile de petrol iranian să găsească surse alternative, au spus diplomaţi europeni.



12