Cele zece zile de celebrări pentru 33 de ani de la Revoluţia Islamică au început de miercuri în Iran, mii de persoane aducând flori la mausoleul fondatorului republicii. Ministrul Apărării a anunţat că, în cursul celebrărilor de anul acesta, Iranul va testa rachete de croazieră şi vor fi prezentate şi alte realizări ale industriei apărării. Decada celebrărilor Fajr va începe oficial luni, exact la ora la care marele ayatollah Ruhollah Khomeini a revenit în ţară din exil. Această dată, precum şi 11 februarie şi 1 aprilie sunt sărăbători foarte importante în Iran. Festivităţile vor culmina la 11 februarie, data la care forţele revoluţionare, conduse de ayatolahul Khomeini, au învins trupele pro-guvernamentale.
Iranul din zilele noastre are însă alte bătălii de dus. Inspectorii ONU pe domeniul nuclear, care s-au întors din Iran, au anunţat că oficialii de la Teheran se declară decişi să rezolve toate problemele neclarificate. Inspectorii speră să revină în curând în Iran. Evaluarea vizitei ar putea fi parte din următorul raport scris asupra programului nuclear iranian, aşteptat spre sfârşitul lunii februarie. Israelul este tot mai îngrijorat de ambiţiile nucleare ale Iranului, iar şeful Mossad, Tamir Pardo, a avut discuţii secrete despre Iran, în SUA, cu oficiali ai serviciilor americane de informaţii, vizita clandestină fiind dezvăluită în timpul unor audieri în comisia pentru informaţii din Senatul american. La audieri au participat directorul CIA, David Petraeus, directorul naţional pentru informaţii, James Clapper, şi Dianne Feinstein, care prezidează comisia pentru informaţii din Senat. În timpul audierilor, Dianne Feinstein l-a întrebat pe James Clapper dacă Israelul intenţionează sau nu să lovească facilităţile nucleare ale Iranului, iar oficialul american a spus că mai bine ar discuta despre subiect în spatele uşilor închise.
Nu numai ambiţiile nucleare ale Iranului stârnesc îngrijorare. Presuspusul complot iranian de asasinare a ambasadorului saudit la Washington sugerează că regimul de la Teheran este şi mai dispus să comită un atentat împotriva SUA, a afirmat marţi şeful spionajului american, James Clapper. « Acest complot arată că oficialii iranieni, dintre care probabil ghidul suprem Ali Khamenei, şi-au schimbat poziţia şi sunt mai dispuşi la comiterea unui atentat în Statele Unite ca reacţie la acţiunile americane reale sau presupuse care ameninţă regimul », a declarat responsabilul de principalele agenţii de informaţii americane, între care CIA, în cadrul unei audieri în faţa Comisiei pentru serviciile de informaţii din Senat. James Clapper s-a declarat îngrijorat că eventualele acţiuni ar putea lua drept ţintă obiective americane în străinătate sau ale aliaţilor SUA. Justiţia americană a acuzat în luna octombrie Iranul că a planificat un atentat pentru asasinarea ambasadorului saudit la Washington şi a anunţat arestarea unui cetăţean americano-iranian Mansur Arbabsiar, care ar fi fost pivotul acestui proiect. Iranul a respins în bloc acuzaţiile americane, denunţând o manipulare destinată divizării ţărilor musulmane, protejării Israelului şi creşterii presiunii asupra Republicii Islamice deja supuse unor sancţiuni internaţionale severe din cauza programului său nuclear controversat.