Iranul refuză să trimită în străinătate stocul de uraniu îmbogăţit, a declarat, ieri, Abbas Araghchi, şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear. ”Linia roşie a Iranului în negocieri este îmbogăţirea uraniului. Putem discuta despre forma, cantitatea şi nivelul de îmbogăţire a uraniului, dar trimiterea în străinătate a producţiei noastre de uraniu constituie linia noastră roşie”, a declarat Araghchi, care urmează să participe, mâine şi poimâine, la Geneva, la negocieri în dosarul nuclear cu marile puteri. Potrivit ultimului raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), publicat la sfârşitul lui august, Iranul deţine 6.774 de kilograme de uraniu îmbogăţit la nivelul de 3,5% şi 186 de kilograme de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%. Ţara a transformat alte 187 de kilograme de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20% în bare de combustibil. Araghchi a adăugat că echipa de negociatori iranieni va apăra drepturile Iranului şi nu va da înapoi în privinţa a ceea ce naţiunea iraniană are dreptul să deţină conform reglementărilor internaţionale.
Reprezentanţi ai Iranului şi ai ţărilor care fac parte din Grupul 5+1 (SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) urmează să se întâlnească mâine şi poimâine, la Geneva, pentru a relansa negocierile în dosarul nuclear, întrerupte din aprilie. Araghchi a declarat că Iranul îşi va prezenta planul şi speră să ajungă la un acord, într-un termen rezonabil. Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, va participa la şedinţa de deschidere, mâine. Adjunctul ministrului, Araghchi, va conduce ulterior negocierile cu Grupul 5+1. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a multiplicat, în ultimele zile, intervenţiile în presa europeană, cerând oprirea oricărei activităţi de îmbogăţire a uraniului şi încetarea construirii reactorului de apă grea de la Arak. Israelul şi Occidentul acuză Iranul că vrea să fabrice arma atomică sub protecţia programului nuclear civil. Teheranul a dezminţit întotdeauna acest lucru.