Iranul speră să ajungă la un acord cu AIEA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iranul speră să ajungă la un acord cu AIEA

Externe 16 Ianuarie 2013 / 00:00 308 accesări

Oficialii de la Teheran speră să ajungă astăzi la un acord global cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) în vederea risipirii îngrijorărilor legate de programul său nuclear controversat. Inspectorii AIEA vor încerca să convingă Iranul să semneze un acord de verificare care să îi permită agenţiei specializate a ONU să cerceteze pentru a elimina dubiile legate de finalitatea programului nuclear iranian. Până în prezent, regimul de la Teheran a refuzat să dea curs unui număr de solicitări ale agenţiei, apreciind că acestea merg dincolo de obligaţiile sale ce decurg din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP). Marţi, însă Iranul a anunţat că este dispus să semneze un acord în virtutea căruia AIEA să poată risipi îngrijorările, dar numai dacă agenţia ONU recunoaşte pe deplin drepturile nucleare ale Iranului. Printre altele, s-a confirmat indirect faptul că Iranul le va refuza, din nou, inspectorilor accesul la baza militară Parshin, care, potrivit oficialilor iranieni, nu are nicio legătură cu activităţile nucleare ale ţării. Problema Parshin ar putea fi abordată, dar în cadrul unui eventual acord global cu AIEA, a explicat oficialul. Agenţia Naţiunilor Unite suspectează Iranul că a efectuat la Parshin teste cu explozibile convenţionale ce ar putea fi folosite pentru declanşarea unei explozii nucleare.

Institutul pentru ştiinţa şi securitatea internaţională, organism privat care se opune proliferării nucleare, susţine că Iranul este pe cale de a obţine cel puţin o bombă atomică până la jumătatea lui 2014. În raportul său se arată că sancţiunile care sunt aplicate Iranului i-au slăbit economia, dar nereuşind să îi oprească programul nuclear controversat. Institutul solicită sancţiuni economice americane mai severe, punând în acelaşi timp presiune asupra partenerilor comerciali ai SUA pentru a izola Republica islamică. Raportul notează la final că un arsenal nuclear iranian ar putea provoca Arabia Saudită să îşi dezvolte propriul său program, pornind proliferarea într-o regiune unde Israelul este în prezent singurul stat, deşi nedeclarat, care deţine arme nucleare. În timp ce Israelul ameninţă cu un posibil atac militar împotriva Iranului, SUA au adoptat numeroase sancţiuni economice împotriva Iranului pentru a protesta faţă de programul său nuclear controversat. Însă voci critice declară că aceste sancţiuni fac mai mult rău poporului iranian decât regimului în sine, care continuă să afirme că programul său are scopuri civile.

Taguri articol


12