Armata iraniană a procedat la noi teste cu rachete în zona Golfului, a anunţat, joi, site-ul televiziunii oficiale de la Teheran, la trei zile de la lansarea în regiune a manevrelor militare, contribuind la sporirea tensiunilor dintre Iran şi ţările occidentale. “La trei zile de la începutul manevrelor Marele Profet, în Golful Persic, evenimentul cel mai important l-au reprezentat tirurile cu rachete sol-apă, sol-sol şi apă-sol”, a indicat sursa citată. În cursul amintitelor exerciţii, forţele armate au lansat torpila Hoot, balenă, în limba persană, care a fost testată în aprilie 2006 şi a fost catalogată drept o armă extrem de rapidă, capabilă să distrugă submarine inamice. La respectivele manevre militare au participat şi nave militare ale organizaţiei Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului islamic de la Teheran, iar în cursul nopţii de miercuri spre joi au fost lansate nouă rachete cu rază lungă şi medie de acţiune, a adăugat sursa citată, fără alte precizări. Miercuri, Iranul a anunţat lansarea, în cadrul aceloraşi manevre, a nouă rachete tip Shahab-3, cu încărcătură convenţională, avînd greutatea de o tonă şi o rază de acţiune de 2.000 kilometri, respectiv dublul distanţei ce separă frontiera vestică a Iranului de Israel.
Aceste exerciţii militare au provocat preocuparea Occidentului. Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, a avertizat, joi, Iranul că SUA şi-au sporit prezenţa în Golf şi nu vor ezita să apere Israelul şi pe ceilalţi aliaţi ai lor din regiune. “Iranul nu ar trebui să aibă nicio îndoială în legătură cu angajamentul SUA de a-şi apăra aliaţii în faţa unui posibil atac”, a declarat Condoleezza Rice, aflată în vizită în Georgia. “Trimitem un mesaj Iranului că vom apăra interesele americane şi interesele aliaţilor noştri”, a subliniat ea, într-o conferinţă de presă. “Ne luăm foarte, foarte în serios obligaţia de a-i ajuta pe aliaţii noştri să se apere şi nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli în legătură cu acest aspect”, a adăugat şeful diplomaţiei americane. Totuşi, administraţia de la Washington a afirmat ulterior că pericolul unui război cu Iranul nu s-a accentuat în ultimele zile. La rîndul său, Iranul a ameninţat că va da foc Tel Avivului şi flotei militare americane din zona Golfului, dacă va fi atacat. SUA au afirmat că preferă soluţia diplomatică în dosarul nuclear iranian, avertizînd totodată că nu exclud intervenţia militară, pentru a împiedica Iranul să dobîndească bomba atomică. Occidentul, în special SUA, acuză Iranul că îşi ascunde ambiţiile militare sub masca unui program nuclear civil, iar Teheranul susţine că acest program urmăreşte scopuri strict paşnice.
În concluzie, un expert al Institutului Internaţional pentru Studii Strategice (ISS), cu sediul la Londra, susţine că o imagine difuzată de Iran de la testele cu rachete efectuate miercuri pare să fie trucată. Imaginea, dată publicităţii de Gardienii Revoluţiei, arată patru rachete lansate din deşertul iranian. Dar una dintre rachete pare să fi fost adăugată prin reluarea unor elemente ale celorlalte trei, afirmă Mark Fitzpatrick, expert la IISS şi fost responsabil în Departamentul de Stat american. “Se poate spune că Iranul a retuşat imaginea pentru a disimula eşecul lansării unei rachete. Scopul era transmiterea unui mesaj, iar Iranul a exagerat declaraţiile despre arsenalul de rachete şi pare să fi retuşat imaginile”, a spus Fitzpatrick. Postul de televiziune al-Alam a relatat că o rachetă de tip Shahab-3 este capabilă să transporte o ogivă de o tonă pe distanţa de 2.000 de kilometri, suficient pentru atacarea Israelului, dar Fitzpatrick crede că este puţin probabil. “Racheta Shahab-3 are o rază de acţiune de 1.300 de kilometri care poate fi extinsă la 2.000 de kilometri, dar acest lucru ar necesita o ogivă mai uşoară. Este tipic pentru Iran să exagereze arsenalul de rachete şi programul nuclear”, subliniază analistul.