Perioada de şase luni de încetare a anumitor activităţi nucleare controversate ale Iranului, prevăzută de acordul de la Geneva, va începe la sfârşitul lui decembrie sau la începutul lui ianuarie, a anunţat, vineri, reprezentantul iranian la AIEA, Reza Najafi, în cadrul reuniunii Consiliului guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Acordul interimar de la Geneva, încheiat duminica trecută între Teheran, cei cinci reprezentanţi permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU şi Germania, este valid timp de şase luni. El vizează să conducă la încheierea unui acord global în decurs de un an. În schimbul unei suspendări parţiale a sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului, acordul prevede oprirea de către Iran a activităţilor de îmbogăţire a uraniului la un nivel de peste 5%, timp de şase luni, suspendarea lucrărilor de construire a reactorului cu apă grea de la Arak - care ar putea produce plutoniu necesar fabricării unei bombe nucleare - şi un acces sporit al inspectorilor internaţionali la instalaţii sensibile. Israelul ar putea participa la negocierile internaţionale pe tema programului nuclear iranian, însă regimul islamist de la Teheran a avertizat că, în acest context, se va retrage de la discuţii. Israelul şi Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare, sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile. Israelul şi SUA vor organiza, în luna mai, un amplu exerciţiu militar comun, exact în momentul expirării acordului preliminar semnat de Iran şi marile puteri în domeniul nuclear, o situaţie care semnalează menţinerea opţiunii militare în dosarul iranian, relatează revista ”Time”.
VIDEOCLIP INEDIT Un videoclip care îl glorifică pe preşedintele iranian, Hassan Rohani, este disponibil pe YouTube de miercuri, data aniversării a 100 de zile de guvernare. Clipul de patru minute şi jumătate prezintă primul discurs al preşedintelui iranian, ales în iunie, graţie susţinerii taberei moderate şi a reformatorilor, şi versete din Coran, pe fondul unei muzici tradiţionale persane. Clipul este inspirat de ”Yes We Can” material produs de Will.i.am, publicat în februarie 2008, pentru susţinerea lui Barack Obama, pe atunci candidat la Casa Albă. Unele versuri, acompaniate de muzică, sunt cântate de femei şi copii, altele sunt în azeră, baloutch, arabă şi kurdă - limbile minorităţilor iraniene, altele sunt traduse în limbajul semnelor. Cuvintele acestui cântec sărbătoresc naţiunea iraniană, iar discursul este întrerupt de declaraţiile unor foşti lideri iranieni, precum ayatollahul Khomeiny, fondator al Republicii Islamice, sau fostul premier Mohammad Mossadegh, demis în 1953, printr-o lovitură de stat iniţiată de SUA şi Marea Britanie.
Contul de Twitter asociat preşedintelui Rohani (@HassanRouhani) a postat linkul către clipul intitulat ”Noul călător: Hassan Rohani” (http://youtu.be/TYytErqGdC4). Acesta nu poate fi accesat de cele 30 de milioane de utilizatori iranieni de internet, principalele reţele sociale, precum Facebook, Twitter şi Youtube, fiind cenzurate. Televiziunea iraniană de stat interzice difuzarea videoclipurilor cu instrumente muzicale şi femei care cântă. Faptul că site-ul de internet personal al preşedintelui a decis să posteze acest clip este un pas mare către înlăturarea acestui tabu şi susţinerea artiştilor iranieni. Preşedintele Rohani a susţinut, de la alegerea sa în funcţie, liberalizarea accesului la internet.