Iranul va testa, mîine, centrala nucleară de la Bushehr

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iranul va testa, mîine, centrala nucleară de la Bushehr

Externe 24 Februarie 2009 / 00:00 437 accesări

Iranul va porni centrala nucleară de la Bushehr, construită de Rusia, pentru a efectua un test, în cursul zilei de mîine, a anunţat un purtăror de cuvînt al Organizaţiei iraniene pentru Energie Atomică (AEO). ”Centrala nucleară Bushehr va fi pornită pentru un test în prezenţa directorului companiei nucleare ruse Rosatom, Serghei Kiriienko şi a directorului AEO, Gholam Reza Aghazadeh”, a precizat Mohsen Delaviz. Oficialii Rosatom au declarat săptămîna trecută că Serghei Kiriienko va efectua o vizită în Iran, la 25 februarie, pentru a discuta despre construirea centralei de la Bushehr, în valoare de un miliard de dolari. Complexul, pe care Rusia a dat garanţii că îl va termina, potrivit unui contract încheiat în 1998, ar fi trebuit să fie funcţional la sfîrşitul lui 2006, dar termenul a fost amînat de cîteva ori. Rusia a pus întîrzierile pe seama problemelor de ordin financiar pe care le-a întîmpinat, dar s-a presupus că Moscova ar tergiversa din cauza suspiciunilor statelor occidentale conform cărora Teheranul ar fabrica arme nucleare. Iranul susţine că are nevoie de programul nuclear pentru a produce energie în scopuri civile.

Taguri articol


12