Irina Begu s-a calificat în turul trei al turneului de la Roma

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Irina Begu s-a calificat în turul trei al turneului de la Roma

11 Mai 2016 / 13:41 373 accesări

Jucătoarea de tenis, Irina Begu s-a calificat fără emoţii în turul trei al turneului WTA Premier 5 de la Roma, după o victorie în două seturi, 6-3, 6-2, în meciul cu a patra favorită, Viktoria Azarenka, din Belarus

În primul set, Irina Begu a jucat aproape perfect şi a profitat de toate greșelile făcute de Azarenka. Cu un joc extrem de solid, sportiva din România a reuşit două break-uri, suficiente pentru a câștiga setul. Setul secund nu a avut practic istoric. Begu a cedat doar două game-uri, într-un meci care a durat o oră şi 15 minute.

Irina Begu va juca în optimile de finală cu sportiva din Rusia, Daria Kasatkina, locul 33 WTA. Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, anul trecut, la turneul de la Moscova. Kasatkina s-a impus atunci în 3 seturi.

Pentru accederea în turul 3 la Roma, Irina Begu, în vârstă de 25 de ani şi-a asigurat 105 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 24.630 de euro.

Tot astăzi meciul Daria Gavrilova (Australia, locul 32 WTA) - Simona Halep (România, 5 WTA), din turul secund, este al patrulea pe arena "Grandstand" şi nu va începe mai devreme de ora 16.30. Simona vine după ce a câştigat turneul WTA Premier Mandatory de la Madrid. Românca este favorita cu numărul 6 la câştigarea competiţiei din capitala Italiei şi s-a impus în singura confruntare directă cu Gavrilova (în 2015 la Indian Wells, scor 2-6, 6-1, 6-2).

Perechea Rohan Bopanna/Florin Mergea (India/România) va juca împotriva dublului Benoit Paire/Joao Sousa (Franţa/Portugalia) pe terenul 6, nu mai devreme de ora 16.30, în optimile de finală. Bopanna şi Mergea sunt favoriţii cu numărul 6 la câştigarea trofeului de la Roma şi vin după finala de săptămâna trecută de la Madrid.

Meciul Pablo Cuevas/Marcel Granollers (Uruguay/Spania) - Jean-Julien Rojer/Horia Tecău (Olanda/România) se va disputa pe terenul 4, nu mai devreme de ora 18.00, în optimi. Rojer şi Tecău sunt capi de serie numărul 3 în turneul de Masters Series de la Roma, după ce au câştigat, duminică, turneul de aceeaşi categorie de la Madrid (6-4, 7-6 cu dublul Rohan Bopanna/Florin Mergea).

Taguri articol


12