250 de medici şi asistente care lucrează în clinicile unde se fac operaţii de transplant vor fi instruite într-un proiect european în valoare de şase milioane de lei, a anunţat, ieri, directorul Institutului de Chirurgie şi Transplant Hepatic, prof. univ. dr. Irinel Popescu. „Din păcate noi contribuim ...
Pe listele de aşteptare pentru transplant hepatic la Institutul de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni se află înscrişi aprox. 300 de bolnavi, un număr mic, spun specialiştii, care sunt de părere că cifra persoanelor care suferă de ciroză, deci care ar putea să fie salvaţi de un transplant, este ...
Agenţia Naţională de Transplant (ANT) este în pericol de desfiinţare, după ce personalul s-a redus considerabil, iar în sistemul de stat nu se mai pot face angajări, susţin surse din instituţie. Instituţia nu mai funcţionează la cote maxime, după scandalul cu traficul de ovule de la Clinica ...
Pe zi ce trece ies la iveală o serie de probleme în sistemul sanitar românesc, probleme care ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor. Dacă până acum s-au tot găsit soluţii, medicii au apelat la fel şi fel de artificii pentru a trata bolnavii în spitale, acum, situaţia aproape că nu mai are ...
Participanţii la Forumul Român de Sănătate desfăşurat la Bruxelles, în cadrul căruia reprezentanţi ai grupurilor socio-profesionale din sănătate din UE au discutat situaţia din România, consideră că asigurările de sănătate private ar putea ajuta sistemul de sănătate românesc. Forumul a reunit ...
România, Turcia, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Bosnia - Hertegovina, Azerbaidjan şi Uzbekistan se află printre ţările care vor pune bazele unei Asociaţii pentru Transplant Hepatic pentru zona Balcanică şi Asia. Directorul Institutului de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni, prof. univ. dr. Irinel ...
Premierul Emil Boc l-a demis pe Irinel Popescu de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în locul acestuia fiind numit medicul Nicolae Lucian Duţă, care a ocupat până acum postul de director general al Direcţiei Naţionale a Sării (SALROM). Irinel Popescu fusese numit la şefia CNAS ...
În România există câteva centre pilot care folosesc chirurgia robotică, potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prof. univ. dr. Irinel Popescu. El spune că în chirurgia robotică trebuie definit mai întâi care anume operaţie trebuie făcută şi care nu, întrucât ...
Ponderea intervenţiilor laparoscopice în România este încă scăzută, fără să treacă de 50%, în timp ce în multe clinici din Occident ele reprezintă aproape 80% din totalul intervenţiilor chirurgicale, a declarat preşedintele de onoare al Asociaţiei Române de Chirurgie Endoscopică, prof. univ. dr ...
Autorităţile din Sănătate vor propune în şedinţa de Guvern de mîine o suplimentare a bugetului din sistem cu 2,8 miliarde lei, pentru a rezolva problemele de finanţare, pe ultimul trimestru din 2009, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prof. univ. dr. Irinel Popescu ...
Aproape 270 de pacienţi au nevoie de un transplant hepatic, în condiţiile în care numărul donatorilor disponibili este de cel mult 60, a declarat, ieri, şeful Clinicii de Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, prof. dr. Irinel Popescu. „O să încercăm să creştem numărul de transplanturi, însă ...
• Prin introducerea tichetelor de sănătate, ministerul de resort urmăreşte înlăturarea practicii şpăgii date de pacienţi medicilor • Dacă peste 50% dintre români nu sînt de acord cu introducerea tichetelor de sănătate, această măsură nu va fi aplicată împotriva voinţei ...
Acţiunea de control ce a fost impusă printr-un ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prof. univ. dr. Irinel Popescu, la 10% din farmacii, nu a scos la iveală nereguli, la Constanţa. „Am verificat, potrivit ordinului, 18 farmacii. Toate îşi desfăşurau activitatea ...
O echipă de control a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa a trecut de ieri la verificarea a 19 farmacii, reprezentînd 10% din totalul farmaciilor care se află în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa. Potrivit preşedintelui/director al ...
Chestionarul de evaluare a satisfacţiei asiguraţilor privind medicina de familie, care a fost pus la dispoziţia a 200 de asiguraţi (salariaţi, pensionari, veterani de război, liber profesionişti, beneficiari de ajutor social, persoane cu handicap, gravide, elev-ucenic, şomeri, revoluţionari, alte legi ...
Intervenţiile chirurgicale robotice costă aproximativ 9.000 de lei fiecare, iar cele laparoscopice în jur de 4.000 de lei, toate operaţiile fiind suportate din bugetul asigurărilor sau de la stat, în niciun caz de către bolnavi, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. „Achiziţia celor ...