Trupei Iris i s-a decernat Discul de Platină pentru vânzările albumului „Cei Ce Vor Fi\" (2007), în cadrul unei conferinţe de presă pentru lansarea noului material discografic, „12 Porţi\", care va fi marcată printr-un spectacol pe 21 noiembrie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din capitală. Managerul trupei, Cosmin Nicoară, a înmânat distincţia amintită fiecăruia dintre membrii trupei: Valter Popa (chitară), Ion „Nelu\" Dumitrescu (baterie), Doru „Boro\" Borobeică (bass), Cristian Minculescu (voce), precum şi invitatului permanent Relu Marin (clape).
Mihai Alexandru, fost chitarist la Iris în urmă cu 25 de ani, a spus că, lucrând cu această trupă, a „deschis ochii\" şi şi-a format primele idei despre instrumentaţie. El a declarat că este „o mare onoare\" pentru el să fie producătorul muzical al noului album, la realizarea căruia au participat trei studiouri. Cristi Minculescu a luat cuvântul spunând: „Îmi scot pălăria în faţa voastră pentru suport moral, mai ales anul trecut (...). Vă mulţumesc din inimă!\".
„12 Porţi\" este lansat de Iris după o pauză de trei ani de la precedentul album, „Cei Ce Vor Fi\". Noul album conţine 12 piese, fiecare având o poveste de viaţă prin care trec toţi oamenii. Titlul noului album este inspirat de numărul biblic 12, spectacolul de lansare fiind conceput „într-o imensă închisoare în care vor exista 12 porţi\".
Cu o activitate muzicală de peste 30 de ani, Iris a debutat în anul 1977, cu albumul „Iris I\". Au urmat „Iris II\"(1987), „Iris III - Nu te opri\" (1988), „Iris IV\" (1989), „1993\", „The Best of\" (1993), „Lună Plină\" (1997), „20 De Ani\" (1997), marcând anii de activitate ai trupei, „Mirage\" (1998), „2000\", „Athenaeum\" (2000), „Mătase albă\" (2001), „4Motion\" (2003), „Maxima\" (2005) şi „Cei Ce Vor Fi\" (2007).