Fanii legendarei trupe Iris se bucură din nou de prezenţa acesteia la Constanţa, sâmbătă seară, când formaţia va susţine concertul mult aşteptat din clubul Doors, după ora 21.00. Biletele au fost puse în vânzare încă de săptămâna trecută, la două categorii, cu locuri rezervate, la preţul de 50 de lei şi fără loc, la 25 de lei. Conform managerului clubului, Cătălin Georgescu, toate locurile au fost epuizate încă de la jumătatea acestei săptămâni, însă mai sunt bilete fără locuri ce pot fi achiziţionate la intrarea în club cu 25 de lei, pentru cei care doresc neapărat să-i vadă pe Cristi Minculescu&co. pe scenă.
Solistul şi liderul formaţiei, Cristi Minculescu, a lăsat în urmă un an dificil, în care au apărut şi zvonuri privind o eventuală retragere din viaţa muzicală din cauza problemelor de sănătate. Minculescu a trecut din nou cu bine peste aceste probleme şi revine acum la malul mării, după ce a mai fost prezent aici pentru un concert, în urmă cu trei luni.
Trupa Iris va lansa, în vară, un nou album prin care va sărbători împlinirea a 35 de ani de carieră, aniversarea urmând să fie marcată printr-un mega-concert. Evenimentul va avea loc în luna iunie, la o dată care nu a fost încă stabilită.