Concertul pe care legenda hard-rock-ului, Alice Cooper, îl va susţine pe 14 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti, va fi deschis de trupa Iris. Accesul publicului la acest eveniment este permis de la ora 18.30, iar concertul va începe o oră mai târziu.
Iris, trupa care a punctat mai bine de trei decenii istoria muzicii româneşti, va cânta hiturile de rezistenţă \"Strada ta\", \"Floare de Iris\", \"Cine mă strigă în noapte\", \"De vei pleca\" sau \"Să nu crezi nimic\", precum şi piese de pe albumul „12 Porţi\", lansat anul trecut. Va urma Alice Cooper, promotor al conceptului de \"rock teatral\", cu un show incendiar din cadul căruia nu vor lipsi clasica ghilotină şi şarpele boa încolăcit în jurul gâtului. Starul va interpreta atât hiturile care l-au făcut faimos, cât şi piese mai noi. Concertul de la Bucureşti este inclus în turneul mondial \"No More Mister Nice Guy: The Original Evil Returns!\".
Ultimul său album de studio, \"Along Came a Spider\" (2008), este coprodus împreună cu echipa Dany Saber (Black Grape, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, David Bowie) şi Greg Hampton (Bootsy Collins, Buckethead), incluzând piese precum \"I Know Where You Live\" şi \"Vengeance Is Mine\", ce evocă imnuri clasice din portofoliul solistului - \"Is It My Body\" şi \"Under My Wheels\".
Trupa Alice Coper a fost inclusă, în martie, în Rock and Roll Hall of Fame, ocazie cu care faimosul cântăreţ a declarat: “A fi alături de The Beatles, The Rolling Stones, The Beach Boys este un sentiment incredibil. S-a spus despre noi că am revoluţionat experienţa rock-ului live - dacă este adevărat şi asta ne-a adus acest premiu, singurul lucru de spus ar fi că There\'s no business like show business!\".
Biletele pentru concertul de pe 14 iunie sunt disponibile la preţurile de 160 de lei (Golden Ring), 140 de lei (Tribună, cu loc) şi 120 de lei (Regular), în reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi prin intermediul site-ului www.eventim.ro.