IRL îşi leagă destinul de FC şi PNŢCD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dans politic

IRL îşi leagă destinul de FC şi PNŢCD

Politică 09 Septembrie 2013 / 00:00 340 accesări

Forţa Civică (partiduleţ condus de fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu) şi PNŢCD au semnat, sâmbătă, un protocol cu Iniţiativa România Liberală (IRL) de includere a acesteia în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr. Şi asta nu e tot. Liderii acestor formaţiuni spun că vor avea candidat unic la prezidenţiale şi candidaţi comuni la europarlamentare. În rest, s-a marşat pe eterna temă a necesităţii unificării forţelor de dreapta. Ungureanu i-a prezentat pe liderii IRL drept „vechi amici“, care „au dovedit că te poţi despărţi de rău făcând bine“,referindu-se astfel la faptul că aceştia au părăsit PNL. Preşedintele IRL, Vlad Moisescu, a arătat că IRL rămâne o asociaţie şi nu se transformă în partid, dar se va implica în procesul de relansare a PNŢCD (un partid care e în comă de mulţi ani), iar proiectul lui Ungureanu va deveni şi proiectul acestei asociaţii.

HAI SĂ DIALOGĂM! În schimb, ţărănistul Aurelian Pavelescu (care a fost numit cândva de Băsescu „ăla mic cu capu’ mare”) l-a chemat pe pedelistul-şef, Vasile Blaga, la masa dialogului, „pentru că acesta este interesul politic, interesul electoratului de dreapta”. Pavelescu susţine că nu şi-ar dori ca aceste partiduleţe care se pregătesc pentru alegeri să fie percepute, într-o viitoare campanie electorală pentru europarlamentare sau prezidenţiale, ca formule politice competitoare pe eşichierul dreptei. Pe cine interesează această ştire? Pe ţărănişti şi pe cei din partiduleţul lui Ungureanu. Altfel… Alianţa dintre FC şi PNŢCD a fost constituită folosindu-se un nume prin care se încearcă păcălirea electoratului şi atât. Numele este ilegal împrumutat, deoarece există deja în registrul partidelor politice şi are alt naş. Dar ce mai contează? La noi se poate orice. Nici nu se pune problema să discutăm despre definirea politicii de la noi printr-o existenţă morală, că ne ia cu rău de la stomac.



12