Irlandez condamnat pentru ucidere din culpă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Irlandez condamnat pentru ucidere din culpă

Eveniment 21 Noiembrie 2011 / 00:00 666 accesări

Judecătoria Constanţa l-a condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe cetăţeanul irlandez Noel Anthony Manton, de 41 de ani, la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. În plus, el trebuie să plătească familiei bărbatului pe care l-a omorât într-un accident rutier daune materiale de 977 euro şi 25.000 euro daune morale, iar fiului acestuia, o pensie lunară de 300 de euro până la finalizarea studiilor. De asemenea, irlandezul este obligat să achite familiei rănite, printre membrii căreia a fost şi o fetiţă de un an, 5.000 de lei daune materiale şi 60.000 de lei daune morale. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, accidentul provocat de cetăţeanul irlandez, în care o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte patru au fost rănite, s-a produs pe 7 noiembrie 2010, în jurul orei 16.00, pe Drumul Naţional 3 (Constanţa - Murfatlar), la intrarea în comuna constănţeană Valu lui Traian. Poliţiştii de la Rutieră spun că Manton, aflat la volanul unui Logan, cu numărul de înmatriculare B 79 KIF, se deplasa pe DN3, dinspre Constanţa către Murfatlar. Din cauza neatenţiei, la un moment dat, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns pe contrasens, fiind la un pas de a lovi frontal un autoturism marca Opel, înmatriculat TX 8663 TX, condus regulamentar, dinspre Murfatlar către Constanţa, de Bogdan Andrei, de 35 de ani. În încercarea disperată de a redresa autoturismul, irlandezul a tras brusc dreapta de volan şi Loganul a ieşit în decor răsturnându-se. Şoferul Opelului a virat, la rândul lui, brusc, pentru a evita impactul şi, în secundele următoare, a părăsit carosabilul, lovind un copac de pe marginea şoselei. Iniţial, accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane: trei dintre ele aflate în Opel şi două din Logan. Pentru scoaterea victimelor din Loganul distrus a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. La scurt timp, Ion Racz, de 47 de ani, pasager în Logan, a decedat în urma rănilor grave suferite.



12