Economia României va stagna în 2013, dacă nu se va debloca absorbţia fondurilor europene, „singurele resurse financiare accesibile acum care pot să înlocuiască investiţiile străine şi cele de la buget”, avertizează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Facem acumulare ca pe vremea lui Ceauşescu, strângem cureaua, dublăm investiţiile din buget, deşi eu am văzut că s-au redus”, a spus Isărescu. BNR estimează o deviaţie a PIB-ului de la potenţial de circa 1,5%, în 2013. Astfel, dacă ar fi să luăm în calcul prognoza FMI (1,5%), realizăm că România ar putea stagna. „Cineva trebuie să vină să spună cine sau de unde vor veni investiţiile. Aici vorbim de sume mari, nu să se vină cu milioane. În 2006 - 2007, când creşteam, România beneficia de 16 - 19 miliarde euro pe an. Acum mai primeşte 3 - 4 miliarde euro. Prognoza nu este foarte bună. Nu poţi să ai creştere economică fără investiţii, iar ca să investeşti îţi trebuie capitaluri şi tehnologie, pe care noi nu le avem”, a continuat guvernatorul, îngrijorat că programele de absorbţie a banilor europeni „trec din vorbă în vorbă, din acuzaţie în acuzaţie, şi nu se realizează”. „Eu aş îndrăzni să spun că fondurile structurale au fost şi sunt coloana vertebrală a dezvoltării României. Investiţii străine de altă natură nu prea vedem, poate doar în energie, în Marea Neagră”, a conchis Isărescu.