Secretarul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Marian Bucur, a venit, ieri, la DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul fostului şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, cercetat după ce a decis retragerea instituţiei din procesul \"Trofeul calităţii\". Bucur a declarat, la ieşirea de la DNA, că instituţia analizează posibilitatea angajării unui executor judecătoresc care să se ocupe de procedurile de recuperare a prejudiciului creat în urma concursului \"Trofeul Calităţii\". În 22 mai, ISC a depus la dosarul \"Trofeul calităţii\", aflat atunci în faza recursului la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, un document semnat de şeful instituţiei Balaban Grăjdan, prin care arăta că Inspectoratul nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit \"Trofeul Calităţii în Construcţii\", în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. În 23 mai, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat mai multe documente. Procurorii DNA l-au audiat în 24 mai pe Balaban Grăjdan şi i-au adus la cunoştinţă că este acuzat de favorizarea infractorului, fiind cercetat în libertate. (A.M.)