Îşi ducea viaţa într-o groapă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Îşi ducea viaţa într-o groapă

Social 21 Octombrie 2006 / 00:00 873 accesări

O groapă săpată în pămînt acoperită cu cartoane şi lemne şi adăpostită de un copac este locul în care un constănţean îşi duce existenţa de mai bine de opt ani. Locuinţa improvizată a lui Niculai Nichita, de 57 ani, este situată pe un teren viran aflat în cartierul Tomis Nord, în apropierea străzii Badea Cîrţan. De curînd, o societate de construcţii a început să defrişeze terenul respectiv pentru a ridica un imobil. Deoarece bărbatul nu putea să se mai mişte din bordei din cauză că era bolnav, reprezentanţii firmei au solicitat sprijinul pompierilor militari pentru a-l scoate din groapa în care se afla. Niculai Nichita a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Medicii au constatat că din cauza condiţiilor insalubre în care trăia, bărbatul nu se mai putea mişca din cauza rănilor infectate pe care le avea la picioare. Persoanele care locuiesc în zonă susţin că, în urmă cu opt ani, bărbatul şi-a pierdut apartamentul în care locuia, după ce a divorţat de soţia lui. De atunci şi pînă în prezent a trăit în bordeiul de pămînt, hrănindu-se din gunoaie.



Ştiri recomandate

12