Îşi mai poate reveni Portugalia?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2016, optimi de finală: CROAȚIA - PORTUGALIA

Îşi mai poate reveni Portugalia?

Sport 25 Iunie 2016 / 18:47 388 accesări
Atacantul Luís Carlos Almeida da Cunha va bifa sâmbătă seară selecţia sa cu numărul 100 în naţionala Portugaliei

Atacantul Luís Carlos Almeida da Cunha va bifa sâmbătă seară selecţia sa cu numărul 100 în naţionala Portugaliei

Paradoxal, golul victoriei marcat de Islanda în prelungirile partidei cu Austria, scor 2-1, i-a făcut un bine Portugaliei! Deşi au terminat Grupa F pe locul 3, lusitanii au evitat „groapa cu lei” din partea de tablou cu Spania, Franţa şi Germania. În jumătatea de tablou înţesată cu out-sideri, Cristiano Ronaldo şi compania par favoriţi să ajungă într-o semifinală cu Belgia, dar asta, bineînţeles, dacă vor elimina Croaţia, formaţia care a câştigat grupa în care a evoluat deţinătoarea titlului european. Învingători de justeţe în faţa Spaniei, croaţii sunt cotaţi acum şi ei printre favoriţii la calificarea în semifinale.

Astfel, partida programată sâmbătă seară, de la ora 22.00, pe Stade Bollaert-Delelis din Lens, reprezintă capul de afiş al zilei la EURO 2016. Croaţia nu are jucători indisponibili, aşa că e de aşteptat ca titularii primelor două meciuri din grupă să intre din primul minut contra Portugaliei. La rândul lor, lusitanii îi au în continuare incerţi pe André Gomes şi Raphäel Guerreiro. Meciul cu Croaţia va reprezenta selecţia cu numărul 100 la echipa naţională pentru atacantul Nani.

Învingătoarea acestei optimi de finală va întâlni în faza următoare a CE din Franţa formaţia Poloniei, care sâmbătă după-amiază, la Saint Etienne, a eliminat Elveţia după executarea loviturilor de departajare. Sfertul de finală respectiv va avea loc joi, de la ora 22.00, la Marseille.

Formațiile probabile: CROAȚIA (selecționer Ante Čačić): Subašić - Srna, Ćorluka, Schildenfeld, Vida - Brozović, Modrić, Rakitić, Kovačić, Perišić - Mandžukić; PORTUGALIA (selecționer Fernando Santos): Rui Patrício - Vieirinha, Ricardo Carvalho, Pepe, Eliseu - André Gomes (Quaresma), William Carvalho, João Moutinho (Renato Sanches), João Mário - Cristiano Ronaldo, Nani. Meciul va fi condus la centru de Carlos Velasco Carballo (Spania).

Rezultatele înregistrate până acum de cele două echipe:

Turcia - Croaţia 0-1 (Modrić 41),

Cehia - Croaţia 2-2 (Škoda 76, Necid 89-pen - Perišić 37, Rakitić 59)

Spania - Croaţia 1-2 (Morata 7 - Kalinić 44, Perišić 87)

Clasament final GRUPA D

1. CROAŢIA 3 2 1 0 5-3 7

2. SPANIA 3 2 0 1 5-2 6

3. Turcia 3 1 0 2 2-4 3

4. Cehia 3 0 1 2 2-5 1

Portugalia - Islanda 1-1 (Nani 31 - B. Bjarnason 50)

Portugalia - Austria 0-0

Ungaria - Portugalia 3-3 (Gera 19, Dzsudzsák 47, 55 - Nani 42, Ronaldo 49, 62)

Clasament final GRUPA F

1. UNGARIA 3 1 2 0 6-4 5

2. ISLANDA 3 1 2 0 4-3 5

3. PORTUGALIA 3 0 3 0 4-4 3

4. Austria 3 0 1 2 1-4 1

Taguri articol


12