CE FAC VECINII Dinarul sârbesc, leul moldovenesc şi leul nostru au marcat cele mai mari deprecieri în faţa euro, în primele zece luni ale anului. Dintre monedele ţărilor membre UE, leul este de departe primul... de la coadă. „Scăderea leului este oarecum nemeritată, dacă ne uităm la ţările din jur, reflectând neîncrederea investitorilor în mediul local, afectat de tensiunile politice”, spune directorul general al Noble Securities România, Victor Safta. Astfel, în primul semestru, România a avut o creştere economică de 0,8%, iar prognozele pentru 2012 şi 2013 sunt, în fond şi la urma urmei, favorabile. OK, nu creştem cu 5%, dar nici nu ne ducem pe minus. Comparativ, Serbia este, din punct de vedere economic, într-o situaţie critică, având un deficit de peste 7%, un acord suspendat cu FMI şi o inflaţie uriaşă. Forintul maghiar şi zlotul polonez rămân monedele din Europa cu cele mai mari câştiguri faţă de euro, după primele zece luni, de 9,2, respectiv 7,3%. O evoluţie interesantă o are lira turcească, puţin afectată de situaţia tensionată din regiune.
ŞAPTE ZILE DE APRECIERE Criza datoriilor suverane este însă încă departe de a fi soluţionată, iar prognozele instituţiilor financiare internaţionale pentru 2012 şi 2013 sunt periodic revizuite în scădere. „BNR are instrumentele necesare pentru a reacţiona în cazul unor şocuri externe, dar e important să vedem ce se va întâmpla înainte şi după alegeri”, conchide Safta. Ieri, leul a rămas pe un trend de apreciere până la finele zilei. Referinţa leu/euro a scăzut pentru a şaptea zi la rând, la 4,5318 unităţi, dealerii suspectând o nouă intervenţie indirectă a băncii centrale. Leul s-a depreciat însă în raport cu dolarul american, cu 1,28 bani, până la 3,5001 unităţi. Pentru francul elveţian, cursul a scăzut uşor, la 3,7529 lei.