Îşi va asuma Guvernul măsurile din Sănătate?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Îşi va asuma Guvernul măsurile din Sănătate?

Sănătate 25 Martie 2013 / 00:00 384 accesări

Rămâne de văzut dacă Guvernul îşi va asuma, sau nu, măsurile din Sănătate, a declarat, ieri, la un post TV, liderul PNL Crin Antonescu. Atât în privinţa anunţatei coplăţi, pe care pacienţii, la externare, trebuie să o plătească, dar şi alte măsuri, Antonescu a precizat că, deocamdată, discuţia este deschisă. „Sunt măsuri care ţin de reforma sănătăţii sau de câmpul acesta de administrare a sistemului public de sănătate, sunt măsuri importante care sunt iniţiate de către ministrul Eugen Nicolăescu şi care sunt asumate, sau nu, vom vedea, de către întregul Guvern. Asta este o discuţie care deocamdată e deschisă (...) am discutat cu Eugen Nicolăescu, l-am rugat să aibă şi mai multă comunicare pentru toate măsurile pe care le doreşte. Am avut o discuţie şi cu premierul despre ceea ce urmează, iar lucrurile sunt încă în stadiul de ipoteză, de proiect”, a susţinut preşedintele PNL în cadrul emisiunii TV. Întrebat dacă personal este de acord cu măsura introducerii unui sistem de coplată în spitale, Antonescu a menţionat că aşteaptă toate argumentele, dintr-o parte şi din alta. „Avem această reformă a sănătăţii cu mize foarte mari şi cu riscuri foarte mari pe care o cântărim, încercăm să o cântărim cât mai în detaliu”, a spus Antonescu. Reamintim că, zilele trecute, s-a anunţat că Guvernul ar fi aprobat coplata, începând cu 1 aprilie. Mai exact, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată, la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii.

Taguri articol


12