Deşi 2008 a demarat în trombă la capitolul creşterea veniturilor românilor, protecţia socială beneficiind de un buget tocmai potrivit pentru un an electoral, „grija” guvernanţilor faţă de pensionari, văduve sau familiile sărace nu s-a regăsit şi în cazul copiilor. Cum tinerii de astăzi sînt viitorul României doar într-un viitor ceva mai îndepărtat decît alegerile locale sau cele parlamentare, iar aceştia nu sînt “atractivi” la numărătoarea voturilor, mult trîmbiţata dublare a alocaţiilor de stat a fost lăsată pentru o altă rectificare bugetară. Dar vestea proastă a venit chiar luna trecută, la majorarea cu zece lei a sumelor destinate copiilor, cînd Executivul a decis ca toţi elevii care vor împlini 18 ani să spună adio alocaţiilor de stat. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că mulţi, puţini, banii reprezintă singura sursă de venit pentru multe familii constănţene, Executivul a hotărît ca aceste prestaţii sociale să fie plătite doar de către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS). Un lucru bun dacă ţinem cont că părinţii elevilor, minorilor cu handicap sau copiilor sub trei ani nu mai trebuie să alerge de la o instituţie la alta, însă, pentru că trăim în România, problemele sînt departe de a lua sfîrşit. În pofida eforturilor depuse de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa de a întocmi o bază de date pe care să o predea DMPS, peste 8.000 de elevi vor rămîne, cel puţin pînă în februarie, fără alocaţii! “Avem peste 2.000 de copii care nu mai figurează în arhivele şcolilor, retraşi, absenţi, cu situaţii şcolare speciale sau care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. O altă problemă a fost reprezentată de faptul că străzile nu au trecute denumirile sau codurile corecte. Ca atare, Serviciul Informatizare al ISJ a postat pe forumul directorilor informaţii privind obligaţia acestora de a face verificări referitoare la fişierele cu elevii care au date eronate. Datele cu erorile corectate vor fi depuse la DMPS, însă directorii trebuie să le comunice elevilor şi modalitatea de remediere a acestei situaţii: elevii care au probleme trebuie să se prezinte la secretariatul unităţilor de învăţămînt, să dea datele corecte, iar secretariatul are obligaţia de a le preda, mai departe, la DMPS”, a declarat consilierul de imagine al ISJ Constanţa, Anamaria Burada. Cu toate acestea, reprezentanţii Direcţiei de Muncă susţin că şcolile au avut obligaţia de a depune întreaga documentaţie pînă la 31 decembrie 2007, însă realitatea a fost cu totul alta. „După ce am centralizat datele provenite de la cei 84.000 de elevi constănţeni, am fost nevoiţi să renunţăm la circa 12.000 dintre aceştia întrucît aceştia împliniseră 18 ani. Au rămas 72.000 de copii, dar am constatat că, pe lîngă cei 2.000 care nu aveau niciun fel de document de identitate, au mai apărut 6.000 de elevi cu datele greşite. Nu puţine au fost situaţiile în care şcolile ne-au transmis datele unor băieţi cu coduri numerice personale de la fete şi invers, sau cu prenumele corect şi numele total greşit”, a declarat directorul executiv al DMPS Constanţa, Daniela Dragomir. Dacă beneficiariii alocaţiilor care nu au niciun fel de element de identificare trebuie să se prezinte la sediul instituţiei constănţene, ISJ are obligaţia de a lămuri situaţia celorlalţi 6.000 de elevi. “Toate dosarele incomplete şi greşite vor fi returnate şcolilor pentru completarea datelor de identificare. În aceste condiţii, plăţile de luna viitoare vor fi efectuate doar pentru 64.000 de elevi şi 50.000 de copii care primeau, prin intermediul nostru, toate drepturile cuvenite”, a explicat Daniela Dragomir. Ea a adăugat că beneficiarii alocaţiilor de stat care nu se pot deplasa la sediul instituţiei constănţene au la dispoziţie numărul de telefon 612.597, interior 162.