Israelienii se tem că au fost lăsaţi singuri pentru a contracara programul nuclear iranian, după decizia preşedintelui american, Barack Obama, de a cere aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară în Siria, relatează „Financial Times”. Ei sunt îngrijoraţi nu pentru că Israelul este lăsat singur să se descurce cu Siria, împotriva căreia Guvernul şi populaţia nu vor o implicare directă, ci în legătură cu mesajul transmis în acest fel Iranului. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat în mai multe rânduri, în ultimele zile, că Siria este terenul de încercare pentru Iran. Orice nehotărâre a SUA în ceea ce priveşte disciplinarea regimului lui Bashar al-Assad, pentru depăşirea „liniilor roşii” prin folosirea armelor chimice, creează un precedent nefavorabil pentru eforturile de a opri Iranul de la dezvoltarea armei nucleare, consideră israelienii. Naftali Bennett, ministru al Economiei şi liderul partidului de extremă dreapta Căminul Evreiesc, a afirmat vineri, înaintea discursului lui Obama, dar după votul britanic împotriva unei acţiuni militare în Siria, într-un mesaj postat pe Facebook, că „bâlbâiala şi ezitarea internaţională în privinţa Siriei dovedesc încă o dată că Israelul nu poate conta pe nimeni altcineva decât pe sine”.