Israelul a redeschis punctele de trecere spre Fîşia Gaza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Israelul a redeschis punctele de trecere spre Fîşia Gaza

Externe 07 Iulie 2008 / 00:00 477 accesări

Israelul a redeschis, duminică, punctele de trecere din Fîşia Gaza, de vreme ce nu s-a înregistrat nicio încălcare a armistiţiului încheiat cu Hamas după tirul cu rachetă de joi, a anunţat un responsabil militar. “Punctele de trecere de la Sufa, Nahal Oz şi Erez sînt deschise, iar materialele, mai ales cimentul şi carburanţii, vor putea trece, ca şi diverse produse de bază”, a declarat Peter Lerner, purtătorul de cuvînt al biroului de coordonare dintre armata israeliană şi teritoriul palestinian.

Punctele de trecere în Fîşia Gaza au fost închise vineri, după tirul cu rachetă lansat joi, de pe teritoriul palestinian, asupra Israelului. Potrivit cotidianului “Maariv”, care citează surse israeliene, redeschiderea punctelor de trecere ar urma să contribuie la relansarea negocierilor mediate pentru eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit. Un responsabil al Hamas anunţa vineri suspendarea negocierilor cu Israelul prin intermediul Egiptului, după închiderea respectivelor puncte de trecere; mişcarea radicală islamică cere eliberarea cîtorva sute de palestinieni în schimbul eliberării soldatului israelian.

Taguri articol


12