Israelul decretează un "armistiţiu umanitar" astăzi, timp de patru ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Israelul decretează un "armistiţiu umanitar" astăzi, timp de patru ore

Externe 30 Iulie 2014 / 15:56 1054 accesări

Israelul va respecta un "armistiţiu umanitar" astăzi, între orele 12.00 - 6.00 GMT (15.00 - 19.00, ora României), încetând raidurile din Fâşia Gaza împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat armata într-un comunicat. Armata le cere "locuitorilor să nu se întoarcă în zonele vizate de un ordin de evacuare" şi avertizează că va răspunde "oricărei tentative de a aduce atingere soldaţilor săi sau civililor israelieni". Cel puţin 67 de persoane au fost ucise astăzi în Fâşia Gaza, unde armata israeliană a intensificat ofensiva împotriva organizaţiei islamiste Hamas, bilanţul total al conflictului ajungând la 1.296 de palestinieni ucişi şi 7.200 răniţi. Israelul a decretat sâmbăta trecută un armistiţiu umanitar de 12 ore, prelungit cu patru ore, însă acesta a fost încălcat după reluarea luptelor. Un alt scurt armistiţiu, decretat luni pentru a marca sfârşitul Ramadanului, a fost rapid încălcat de părţile aflate în conflict.

Taguri articol


12