Israelul graţiază mai mulţi activişti al-Fatah cu ocazia sărbătorii Aid al-Adha

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Israelul graţiază mai mulţi activişti al-Fatah cu ocazia sărbătorii Aid al-Adha

Externe 28 Noiembrie 2009 / 00:00 374 accesări

Israelul a decis graţierea unor activişti ai mişcării al-Fatah, partidul preşedintelui palestinian moderat Mahmud Abbas, care erau daţi în urmărire, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Serviciilor israelian de securitate internă. Graţierea a avut loc în cadrul unui acord încheiat în 2007, a precizat purtătorul de cuvânt al autorităţilor israeliene, fără a dezvălui numărul celor care vor beneficia de această măsură. Potrivit acestui acord, activiştii căutaţi de Israel trebuie să depună armele la Autoritatea Naţională Palestiniană şi să se angajeze să renunţe la orice activitate violentă. În schimb, Israelul le va permite să circule fără griji prin oraşele palestiniene autonome din Cisiordania. Din 2007, peste 150 de activişti ai mişcării al-Fatah au beneficiat de acest acord.

Măsura intervine în momentul în care palestinienii se pregătesc pentru celebrarea Aid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului, prilej cu care sunt eliberaţi în mod tradiţional deţinuţi. Gestul Israelului vizează consolidarea autorităţii preşedintelui Abbas în timp ce se profilează un acord cu mişcarea palestiniană rivală Hamas, privind un schimb de sute de prizonieri palestinieni în schimbul eliberării militarului israelian Gilad Shalit, răpit în Fâşia Gaza în iunie 2006.

Forţat la o serie de concesii, Israelul nu se mai poate baza în totalitate pe aliatul său tradiţional SUA. Ministrul israelian al Culturii şi Sporturilor a reproşat administraţiei preşedintelui american, Barack Obama, că a constrâns Israelul să suspende temporar colonizarea în Cisiordania. “Situaţia din Israel este complexă, iar noi avem de-a face cu un guvern american rigid”, a declarat Limor Livnat la o reuniune politică desfăşurată la Beersheva, în sudul ţării. Premieurl Benjamin Netanyahu a anunţat, miercuri seară, stoparea timp de zece luni a colonizării în Cisiordania ocupată, dar nu şi în Ierusalim, cu scopul de a relansa procesul de pace cu palestinienii. Administraţia americană şi-a intensificat fără rezultat presiunile pentru ca Israelul să stopeze total colonizarea, inclusiv în Ierusalimul de Est (anexat), pentru a-i convinge pe palestinieni să reia negocierile de pace suspendate după ofensiva militară israeliană derulată iarna trecută în Fâşia Gaza. După afirmaţiile făcute de Limor Livnat, Cabinetul Netanyahu a publicat un comunicat în care precizează că acestea nu exprimă poziţia Guvernului său. Premierul israelian a mulţumit preşedintelui şi administraţiei americane pentru sprijinul acordat securităţii Israelului şi pentru eforturile adminstraţiei de la Washington în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Taguri articol


12